Războiul Rusiei în Ucraina: Europenii se tem de consecințele nucleare și se grăbesc să se aprovizionează cu comprimate de iod
Farmaciile din cel puțin nouă țări din Uniunea Europeană se confruntă cu o creștere a cererii de comprimate de iod, pe fondul temerilor legate de o catastrofă nucleară, transmite Euronews.next. Experții în medicină nucleară avertizează că aceste comprimate ar trebui luate numai la recomandarea și sub îndrumarea specialiștilor în sănătate publică.
Uniunea Farmaciștilor din Belgia a anunțat în presă că deja au fost cumpărate peste 300.000 de cutii. Farmaciile belgiene eliberează gratuit aceste comprimate, pe bază cărții de identitate belgiană.
O situația similară este în Finlanda și Olanda, unde creșterea cererii a crescut odată cu escaladarea războiului. Chiar dacă în unele farmacii rafturile s-au golit, Asociația Farmaciștilor din Finlanda a transmis că nu este nevoie să se facă provizii de tablete, deoarece sunt stocuri suficiente.
Această temere este și mai mare în Europa Centrală. Populațiile s-au grăbit să se aprovizioneze cu iodură de potasiu în Polonia și România, care au graniță cu Ucraina, dar și în Republica Cehă, Croația și Bulgaria.
În ultimele șase zile, farmaciile bulgare au vândut mai mult iod decât într-un an, a declarat președintele sindicatului farmaciilor din Bulgaria. Acesta a mai spus că în unele farmacii nu mai există iodură de potasiu. ”Am comandat cantități noi, dar mă tem că se vor epuiza rapid”.
Cum funcționează pastilele de iod
Comprimatele de iod pot fi luate pentru a reduce riscul de cancer tiroidian în cazul unui accident nuclear, conform Autorității Norvegiene pentru Radiații și Securitate Nucleară.
Iodul radioactiv eliberat în timpul unui asemenea eveniment poate fi absorbit de glanda tiroidă la inhalarea aerului contaminat. Tabletele ajută la oprirea absorbției și ca urmare reduc riscul de a dezvolta cancerul tiroidian.
În 2011, autoritățile japoneze au recomandat persoanelor din apropierea centralei nucleare Fukushima să ia tablete de iod.
Evacuarea este mai eficientă
Potrivit Comisiei de Reglementare Nucleară din SUA, administrarea de comprimate de iod este o ”protecție foarte specializată”. ”Evacuarea este cea mai eficientă măsură de protecție în cazul unei urgențe de radiații”. Și aceasta, deoarece astfel este protejat atât corpul în ansamblu, inclusiv glanda tiroidă, cât și de alte elemente radioactive, nu numai de iod radioactiv.
S-a pus întrebarea în ce măsură tabletele de iod sunt utile în cazul unei bombe nucleare. Dr. Hielke Freeke Boersma, expert în protecția împotriva radiațiilor din Groningen, a spus, pentru Euronews Next, că ”este cel puțin discutabilă”. ”Efectele directe ale exploziilor nucleare vor fi dezastruoase. La distanțe mari, unde se presupune că vor fi și precipitații, contaminarea radioactivă nu va fi cauzată numai de iod radioactiv”, a adăugat acesta