Nivel de alertă ridicat: MAE recomandă românilor să părăsească Belarus cât mai curând

Publicat: 08 mart. 2022, 20:18, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Nivel de alertă ridicat: MAE recomandă românilor să părăsească Belarus cât mai curând

În contextul deteriorării situației de securitate din regiune, cauzată de agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, realizată inclusiv prin utilizarea teritoriului Republicii Belarus, MAE a ridicat nivelul de alertă pentru Republica Belarus la 5/9 (5 din 9).

Creșterea nivelului de securitate înseamnă„Evitați călătoriile neesențiale!”, de la nivelul de până acum 3/9 (3 din 9), „Zone sau intervale de timp care pot fi periculoase”.

MAE precizează că, prin acest demers, România se aliniază la nivelul alertelor de călătorie emise recent de cea mai mare parte a statelor membre UE care au reprezentare diplomatică în Republica Belarus.

Conform noului nivel de alertă, al cărui text este prezentat mai jos și pe pagina de internet indicată, MAE recomandă cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale în Republica Belarus, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare să părăsească teritoriul Republicii Belarus cât mai curând, prin intermediul mijloacelor de transport disponibile (pe cale aeriană cu zboruri comerciale încă disponibile sau pe cale rutieră). Totodată, MAE recomandă cetățenilor români să evite complet orice deplasare în zonele din vecinătatea frontierei Republicii Belarus cu Ucraina, potrivit Mediafax.

MAE, prin Ambasada României la Minsk, este pregătit să acorde protecție și asistență consulară cetățenilor români de pe teritoriul Republicii Belarus.