Directorul CIA despre cum este Putin în acest moment
Fost ambasador al SUA în Rusia și actual director al CIA, William Burns spune că Putin și-a făcut calculele pe patru premise, toate greșite. Directorul CIA crede că, în acest moment, Vladimir Putin este „furios și frustrat” din cauza felului în care acționează militarii ruși.
„Cred că Putin este furios și frustrat în acest moment, sunt slabe șanse să dea înapoi, va încerca să doboare armata ucraineană fără să-i pese de victime în rândul civililor. William Burns spune că Putin a calculat greșit că Ucraina va fi cucerită rapid. A plecat de la 4 premise care s-au dovedit a fi total greșite. În primul rând a crezut că Armata Ucrainei este ușor de anihilat. Apoi, nu a anticipat că toată comunitatea euroatlantică se va uni împotriva sa. În al treilea rând, a crezut că stocul de cash pus deoparte va fi suficient să facă față sancțiunilor. A patra premisă greșită a fost aceea că armata sa este invincibilă.
În aceste condiții, evaluarea serviciilor americane de informații arată că este puţin probabil ca Putin să fie descurajat de asemenea eşecuri şi, dimpotrivă, situația ar putea escalada” . Directorul CIA mai crede că și preşedintele chinez Xi Jinping este „tulburat” de „dificultăţile” pe care Rusia le întâmpină în invazia asupra Ucrainei.
Miercuri, ministrul de Externe al Chinei a acuzat că NATO, condusă de SUA, a adâncit conflictul dintre Rusia și Ucraina.