Cum fac rușii curat în urma lor pe câmpul de luptă
Rusia a trimis crematorii mobile în Ucraina în urma trupelor militare pentru a ascunde dovezile cu privire la numărul victimelor de pe câmpul de luptă, susține un oficial britanic.
Incineratoarele montate pe vehicule vor fi folosite pentru a ascunde dovezile cu privite la numărul victimelor pe câmpul de luptă, a lăsat să se înțeleagă Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării, potrivit The Telegraph. Este de-a dreptul „terifiant”, consideră Wallace.
Ministerul Apărării a publicat filmări ale unui crematoriu mobil montat pe un vehicul, care este prevăzut cu un spațiu care poate „evapora” câte un corp uman.
Potrivit unor informații vehiculate în presa rusă, este vorba de șase astfel de crematorii mobile trimise de Ministerul rus al Apărării pe front.
Președintele rus Vladimir Putin a atacat, joi dimineață, Ucraina, în încercarea de a opri expansiunea NATO către estul Europei.