20:06, 20.11.2024 • Război Ucraina
Ursula von der Leyen: UE pregătește o ”lovitură” elitei rusești, interzicerea exporturilor de lux către Rusia
Uniunea Europeană intenționează să interzică exporturile de produse de lux către Rusia, pentru a da „o lovitură elitei rusești”, în cadrul noilor sancţiuni decise împreună cu ţările din G7, a anunţat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit AFP.
„Cei care susțin mașinăria de război a lui Putin nu ar trebui să poată profita de stilul lor de viață somptuos, în timp ce în Ucraina cad bombe asupra unor persoane nevinovate”, a transmis Ursula von der Leyen într-un comunicat.
Noua sancțiune, dacă va fi concretizată, ar putea afecta, în mod special industria de lux franceză și italiană, subliniază AFP.