Primarul Kievului, Vitali Klitschko, arată cum funcționează gara capitalei în condiții de război. Dialog emoționant cu un copil refugiat (video)
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a arătat cum funcționează gara centrală în condițiile de război cu care se confruntă Kievul de mai mult de două săptămâni. Vizita sa a fost filmată și postată pe rețelele de socializare.
În Gara Centrală a Capitalei ajung cu trenul locuitorii evacuați din Bucha, Irpin, Vorzel și Gostomel, orășele din apropierea Kievului, unde luptele continuă și astăzi. Conform edilului, doar în ultimele trei zile peste 10.000 de persoane au fost trimise cu trenul în vestul Ucrainei.
Primarul Kievului a avut un scurt dialog cu copilul unei femei refugiate. Băiețelul era speriat de bombadramente iar fostul campion modial la box i-a transmis un mesaj de încurajare, spunându-i că „este un erou”.
„Le mulțumesc salvatorilor capitalei, lucrătorilor din transportul kievean, care ajută la eliberarea locuitorilor din regiunea Kievului de asediu și bombardamente, lucrătorilor feroviari, voluntarilor și poliției. Mulțumim Forțelor Noastre Armate, care ne apără eroic țara! Să stăm împreună! Glorie Ucrainei„, a transmis Klitschko.