Boris Johnson despre războiul din Ucraina: "Tragedia este mai rea decât în previziunile noastre"

Publicat: 01 mart. 2022, 14:27, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Boris Johnson despre războiul din Ucraina: "Tragedia  este mai rea decât în previziunile noastre"

Invazia Rusiei în Ucraina este mai gravă decât se aştepta să fie, a declarat, marți, premierul britanic Boris Johnson, care consideră că Europa este acum martoră la un „dezastru în desfăşurare”. Johnson susține că este nevoie de unitatea occidentală în vederea pedepsirii președintelui rus pentru invazia din Ucraina care a făcut deja numeroase victime.

El i-a îndemnat pe aliați să „vorbească pe o singură voce” pentru a se asigura că „Putin trebuie să eșueze”.

„Mi-e teamă să spun că tragedia este mai rea decât în previziunile noastre. Asistăm la un dezastru în desfăşurare pe continentul european. Este clar că Vladimir Putin este pregătit să folosească tactici barbare împotriva civililor nevinovaţi”, a afirmat Johnson.

Premierul britanic spune că este convins că Putin va fi învins, însă este nevoie ca toate forțele aliate să „protejeze” Ucraina, potrivit Alephnews.ro.

„Sunt absolut convins pe măsură ce acest conflict hidos avansează, că Putin va eşua. Cred că Putin trebuie să eşueze şi că noi vom reuşi să protejăm şi să păstrăm o Ucraină suverană, independentă şi democratică”, a mai declarat premierul britanic. .