Ziua Sfântului prăpăd… Sau Prăpăd?

Ziua prăpădului. E sfântul ăsta, Prăpăd, în calendar? Întreb, că nu ştiu. Ori a ghinionului. Ori a neşansei. Ori, de-a dreptul, a balamucului. Pentru mine, până acum – şi, fir-ar! abia suntem în crucea zilei, până se isprăveşte, mai e mult – aşa e! Ziua Sfântulețului Prăpăd… Întâi că, după ce toată noaptea m-am străduit să scriu trei vorbe, m-am omenit, la prima oră, cu o stacană – asta e de la ruși? – de cafea, ca să rezist pe baricade. M-am omenit, am zis? Da’ de unde… N-am apucat.

Căci, dar-ar naiba, doar ce-am făcut-o şi am pus-o pe măsuţă, în sufragerie, lângă mine, şi m-a apucat un somn… Adânc! Scurt, de vreo douăzeci de minute, dar adânc. În aşa fel că, am dat cu picioarele, de pe canapea, unde mă aflam, fix peste cana cu cafea! Care, ce să vezi, s-a împrăştiat peste tot, nu doar pe parchet, pe covor, pe masă. Nu, frățică! Şi pe bună parte din mobilă şi pe pereţi, c-a avut viteză de reacție, nu așa… Zici c-am vărsat o cisternă de cafea, nu o cană. Că de la ceșcuță, ca omul normal, mă ia răul pe la lingurică. Aşa că, m-am apucat, chiaună, iritată şi nebăută cafea, să fac şmotru şi să şterg, la propriu, urmele.

Cu succes, în mare parte. Că s-au inventat tot felul de soluții de curățare. Şi m-am dus să fac altă cafea. Când am deschis uşa dulapului de la bucătărie, ce să vezi, o nemernică de pungă de mălai – bine că n-am avut stoc, că, dacă picau șase sau 12, cât e la bax, o sfecleam – s-a rupt şi s-a împrăştiat, temeinic, peste toate vasele taman spălate şi puse la scurs, înainte de aşezat la locul lor. Toate – şi chiuveta – s-au… mămăligit. Adică, musai, trebuiau iar spălate. Şi eu n-aveam timp de făcut o treabă de mai multe ori. Dar, dacă e ziua sfântului prăpăd, păi e!

De pe uşa frigiderului, când l-am deschis cu nervi şi cu simţ de răspundere, a căzut – şi, evident, s-a spart şi s-a împrăştiat, spre disperarea mea, peste tot – un borcan cu dulceaţă de zmeură. Din senin, o carte a căzut peste o vază cu flori. Rezultatul îl intuiţi: apă peste tot, flori împrăştiate şi, fără discuţie, cioburi. Fierul de călcat mi-a făcut, deşi nu a mai fost astfel, pe nebunul şi era gata să ard o cămaşă. Laptele, pentru că fiind eu o femeie ocupată, mi-a dat în foc pe aragaz. Din telefon, habar n-am cum, doar pentru că sunt… meseriaşă, am şters aproape toate numerele de telefon. Şi o babă din vecini îmi bate, din minut în minut, în poartă ca să mă întrebe dacă ploaia vine de la ucraineni ori de la ruşi! Vreau să mă liniştesc și să-i zic ceva de dulce Sfântului Prăpăd, dar nu e cazul. Căci, dintr-o parte se aude o drujbă, dintr-alta o bormașină, de nu mai știu unde o motosapă. Na, ca primăvara la țară… Despre cum se clatină pereţii de la lărmuială, nu ştiu. Dar cum mi se hâțână mie guvernul calmității, văd și simt.

Ce-o mai fi, în restul zilei, zilei de Sfântul Prăpăd, nu ştiu. Dar, deja, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. Mi-e şi frică să mă mai apuc de ceva. Măcar să nu mai şterg, naibii, vreun material pentru ziar ori chiar pe toate… Pentru că, uite, azi e ziua prăpădului şi a balamucului domestic. Pot să zic astfel? Cred că Mercur mă sabotează. O fi, n-o fi retrograd, mie îmi dă, uite, cu nt la orice. Ştie cineva vreo vrajă, vreo rugă, vreo slujbă, vreo afurisenie, ca să se scurteze ziua asta ori să devină una frumoasă şi senină? Că nu mai pot cu toate astea. Ziua Sfântului Prăpăd, na!