Plăți de peste 17,5 milioane de euro la AFIR

Publicat: 22 mart. 2022, 17:17, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Plăți de peste 17,5 milioane de euro la AFIR
Sursa foto: Pixabay.com

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunță că peste 17,5 milioane de euro vor intra în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor şi autorităţilor publice cu care agenția are contracte încheiate.

Sumele reprezintă fonduri pentru investiţiile finanţate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ele provin atât din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cuantum de 10,9 milioane de euro, cât şi din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), respectiv suma de 5,20 milioane de euro, diferenţa până la suma totală fiind reprezentată de TVA. Fondurile sunt aferente celei de-a doua solicitări de fonduri din luna februarie (25.02.2022).

„Plăţile care intră în conturile beneficiarilor reprezintă un sprijin concret pentru modernizarea agriculturii, pentru dezvoltarea satului românesc. Încurajez fermierii să continue să aplice pentru finanţările prin programele pe care le derulăm. Îi asigur că au tot sprijinul din partea noastră pentru a continua să-şi dezvolte afacerile”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Fondurile publice nerambursabile sunt plătite ca urmare a cererilor de plată primite de la beneficiarii publici şi privaţi ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în conformitate cu contractele de finanţare încheiate, după ce au fost verificate şi autorizate la plată de AFIR.