Rușii au capturat 11 autobuze și două ambulanțe
În a doua Hiroshima a lumii, cum a numit viceprimarul din Mariupol acest oraș al Ucrainei, intens bombardat de forțele rusești, și unde o sută ce mii de oameni sunt captivi printre dărâmături, trupele rusești au capturat un convoi de 11 autobuze și două ambulanțe.
Autobuzele urmau să salveze oamenii care fugeau din oraș. Adică, să-i încarce și să-i transporte spre alte destinații.
Conform postării pe rețelele de socializare a vicepremierului ucrainean Iryna Vereșciuk, rușii au încălcat acordul încheiat cu Ucraina și nu au permis evacuarea civililor, ba au luat și oameni prizonieri: „Din păcate, forțele de ocupație au încălcat acordul și nu au permis autobuzelor să evacueze locuitorii Mariupol din satul Nikolske și satul Melekino. Sunt 11 autobuze și două vehicule ale serviciului de urgență de stat care au fost sechestrate la un punct de control rusesc de la intrarea în orașul Mangush și duse într-o direcție necunoscută. Ocupanții ruși au luat și patru ostatici: ofițeri (de urgență și service) și 11 șoferi. Solicităm Comitetului Internațional al Crucii Roșii și Națiunilor Unite să facă tot ce este urgent pentru ca oamenii noștri să fie eliberați imediat”, scrie Vereșciuk.
Într-un discurs pe Telegram, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că se fac eforturi considerabile pentru eliberarea oamenilor: „Facem totul pentru a ne elibera oamenii și a debloca deplasarea încărcăturilor umanitare. În ciuda tuturor dificultăților, am salvat 7.026 de oameni de la Mariupol. Mâine vom continua această muncă importantă”.
Mariupol, locul unde, de 20 de zile, blocurile sunt bombardate, civilii uciși, parcurile carbonizate, a fost luat cu asalt și de separatiștii din Donbass. Poate că orașul nu mai e cale să fie salvat. Dar oamenii de acolo, care-și duc zilele printre cadavre și dărâmături, trebuie să fie salvați.