Biden la întâlnirile cu NATO, G7, Consiliul European
Astăzi, la o lună de la izbucnirea războiului în Ucraina, trei evenimente importante sunt pe agenda liderilor UE și, extrapolând, ai lumii: summitul extraordinar al NATO, G7 și Consiliul European. La toate, participă, în mod excepțional, și președintele SUA, Joe Biden.
Tema acestor întâlniri este războiul declanșat de Rusia în Ucraina și găsirea de soluții ca bombardamentele să înceteze. Posibila folosire a armelor nucleare este, de asemenea, pe ordinea de zi. Gazda celor trei evenimente este Bruxelles, unde se află și Joe Biden, președintele Statelor Unite, sosit aici încă de miercuri. Acesta vine cu planuri pentru sancțiuni suplimentare și întărirea celor existente pentru Rusia, dar și cu idei despre cum să contrabalanseze influența Beijingului asupra Moscovei. Ziua de joi e una plină pentru Biden. Participă la un summit de urgență al NATO, se întâlnește cu liderii G7 și se adresează celor 27 de șefi de stat sau de guvern ai Uniunii Europene într-o sesiune a Consiliului European. Pe lângă întâlnirile cu liderii europeni și cei din NATO, Biden ajunge și la Varșovia pentru a discuta cu președintele polonez Andrzej Duda.
Despre summitul extraordinar al NATO, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a subliniat că alianța nu va trimite niciun soldat în Ucraina, pentru că asta ar da amploare conflictului, ducând nu numai la un război între NATO și Rusia, ci la al treilea război mondial. Dar va acorda și consolida, pe cât se poate, sprijinul pentru Ucraina.
Consiliul European reiterează și el angajamentul de a sprijini Ucraina. Nu numai despre sprijinul de acum și de după război, când urmează reconstruirea Ucrainei este vorba. Ci și despre consecințele economice ale războiului care afectează nu doar țara lui Zelenski, ci și întreaga Uniune Europeană. După doi ani de pandemie, prețurile crescute la energie influențează viața tuturor cetățenilor din UE.