Poliția Rutieră Română este mai presus de lege
Prin intrarea în vigoare a noului Cod Rutier s-a creat un haos de neimaginat în rândul șoferilor ca urmare a aplicării după bunul plac de către agenții de circulație a noilor prevederi, deși Curtea Constituțională a României a stabilit foarte clar cu trebuie aplicate sancțiunile pentru cei care nu respectă regulile de circulație.
Marea bulibășeală regizată de Poliția Rutieră
Ordonanța Guvernului nr. 1 din 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a oferit Poliției Rutiere, mai exact agenților de circulație, posibilitatea să demonstreze, încă o dată, că sunt mai presus de lege, adică sunt stat în stat.
Astfel, mii de conducători auto s-au trezit că sunt sancționați pe vechiul Cod Rutier dar sancțiunile sunt aplicate după, atenție, noul Cod Rutier. PUTEREA a semnalat ministrului de Interne, Lucian Bode, dar și conducerii Poliției Române și a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor un asemenea caz, iar răspunsul a fost unul de pasare a răspunderii către instanțele de judecată invocându-se o Decizie a Curții Constituționale a României, ceea ce înseamnă o mare bulibășeală.
Da ori ba?
Cazul semnalat de PUTEREA a fost următorul:
În data de 03.05.2020, anterior intrării în vigoare a O.G. nr.1/2022, contravenientul X este sancționat cu amendă și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile în baza art. 102 alin 3, lit. e) din OUG nr. 195/2002. În termenul legal, contravenientul formulează plângere împotriva procesului verbal de contravenție iar în data de 08.03.2022 (ulterior intrării în vigoare a O.G. nr.1/2022) instanța respinge în mod definitiv plângerea formulată de contravenient.
Conform OUG 195/2002, astfel cum era în vigoare la data săvârșirii și constatării sancțiunii, după predarea permisului de conducere ca urmare a respingerii plângerii, contravenientului i se poate reduce perioada de suspendare a permisului până la 30 de zile dacă respectă dispozițiile art. 104 din OUG nr.195/2002.
Însă, între timp, a intrat în vigoare O.G. nr. 1/2022, care, a modificat prevederile art. 104 în sensul că, perioada de suspendare se reduce cu o tremie (dacă bineînțeles se respectă și celelalte condiții).
Întrebări, întrebări, dar… totuși cum se aplică legea
Avându-se în vedere situație prezentată mai sus se pun următoarele întrebări:
1.În cazul în care contravenientul predă permisul de conducere în data de 14.03.2022 și dorește să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare ca urmare a promovării testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, acestuia i se vor aplica prevederile OUG nr.195/2002 în vigoare la data săvârșirii contravenției (03.05.2020) sau cele în vigoare la data predării permisului (astfel cum au fost modificate de OG nr.1/2022)?
2.Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este în sensul că se aplică prevederile OUG nr.195/2002 în vigoare la data predării permisului astfel cum au fost modificate de OG nr.1/2022, se respectă prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României prin modificarea legislativă intervenită în data de 27.01.2022.
Poliția Română: „Instanța de judecată apreciază cu privire la incidența și aplicabilitatea legii contravenționale mai favorabile”
În răspunsul Poliției Române către PUTEREA privind cazul prezentat mai sus se menționează că ”Prin Decizia Curții Constituționale nr. 267 din 2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (2) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia”, s-a statuat faptul că şi în domeniul contravențional revine instanței de judecată să aprecieze cu privire la incidența și aplicabilitatea legii contravenționale mai favorabile în faza executării sancțiunii”.
Practic ai fost sancționat de către Poliția Rutieră, ura și la gară, adică mai departe ești la mâna judecătorilor să decidă ce sancțiune primești. Astfel, mii de conducătorii auto s-au trezit cu permisul luat dar nu știu pentru ce perioadă și ce sancțiuni vor primi. Adică, o bulibășeală de nedescris regizată de Poliția Rutieră pe banii, timpul și nervii conducătorilor auto.
Descărcați aici Răspunsul Poliției Române