Se răcește vremea: Cod galben de ploi şi vânt puternic
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o informare meteo de ploi abundente, intensificări ale vântului şi ninsori la munte. 20 de judeţe se vor afla sub Cod galben de ploi şi vânt puternic, cu rafale de 75 km/oră. De sâmbătă, vremea se răceşte.
Informarea meteo este în vigoare de joi ora 12.00 până sâmbătă ora 21.00 şi anunţă că, în cea mai mare parte a ţării, va ploua mai ales sub formă de aversă. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20…40 l/mp.
Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi (31 martie) în vestul şi sud-estul teritoriului, apoi şi în celelalte regiuni.
La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 80 km/h.
Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil şi vijelii.
Începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineaţa zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte va ninge.
ANM a emis şi o alertă Cod galben pentru intervalul joi ora 18.00 – sâmbătă ora 21.00.
În jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, precum şi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat şi Maramureş cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea şi în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h şi izolat peste 70…75 km/h.
Alerta vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeş, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea şi Brăila.