Bulgaria aşteaptă ca numeroasele promisiuni ale Republicii Macedonia de Nord să devină reale
Preşedintele bulgar, Rumen Radev, s-a întâlnit, joi, la Sofia, cu comisarul european pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri de extindere, Olivér Várhelyi.
În cursul întrevederii, şeful statului bulgar a declarat că Bulgaria se aşteaptă ca numeroasele promisiuni ale Republicii Macedonia de Nord să devină rezultate care vor consolida încrederea reciprocă şi vor crea condiţii durabile pentru dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate.
„Numai progresul real în dialogul bilateral cu Bulgaria şi îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga pentru aderarea la UE pot duce mai departe procesul de integrare europeană pentru statul nostru vecin din sud-vest”, a adăugat preşedintele. Rumen Radev a subliniat că Bulgaria apreciază foarte mult contribuţia Comisiei Europene şi a comisarului Várhelyi pentru intensificarea dialogului bilateral dintre Bulgaria şi Macedonia de Nord, potrivit novini.bg și Rador.
Noua dinamică
„Ţara noastră se aşteaptă ca acest dialog să conducă la paşi concreţi în ceea ce priveşte asigurarea garanţiilor constituţionale pentru respectarea reală a drepturilor bulgarilor macedoneni, stoparea discursului urii faţă de Bulgaria şi bulgari, conservarea moştenirii culturale şi istorice bulgare de secole pe teritoriul Macedoniei de Nord, înainte de acordarea acceptului de încere a negocierilor pentru aderarea Skopje la UE.
Noua dinamică în relaţiile dintre Bulgaria şi Republica Macedonia de Nord reprezintă un semn pozitiv pentru ambele ţări, iar odată cu dezvoltarea unor proiecte comune economice, de transport şi de investiţii ar trebui rezolvate problemele deschise în relaţiile bilaterale”, a afirmat Radev.