Câtă cafea trebuie să bem zilnic?

Publicat: 04 apr. 2022, 07:00, de Raluca I. Heroiu, în Sănătate , ? cititori
Câtă cafea trebuie să bem zilnic?
cafea

Cafea este benefică pentru organism dacă este consumată în anumite cantități. În ultimii ani oamenii de știință au încercat să afle  care este cantitatea care trebuie consumată zilnic

Răspunsul specialiștilor este următorul: trebuie să bem trei căni, adică 700 ml.

Este și opinia dr. Uma Naidoo, care a fost descrisă drept o „triplă forță”: psihiatră școlită la Harvard, specialistă în nutriție și maestru culinar („chef”) cu atestat. Este și autoarea unui best-seller: „This Is Your Brain on Food”.

De ce trei căni? Dr. Naidoo evocă un studiu în care cercetătorii au urmărit timp de 10 ani consumul de cafea și declinul cognitiv la 676 de bărbați în vârstă. Au constatat că băutorii de cafea aveau mai puțin de jumătate din declinul cognitiv al celor care nu beau.

Iar cei care beau trei căni aveau cel mai mic declin cognitiv dintre toți. Un studiu mult mai larg de la Harvard, cu 208.501 participanți (bărbați și femei), a examinat probabilitatea decesului timp de 20 de ani.

S-a constatat că băutorii de cafea aveau un risc mai mic de deces prematur decât ceilalți, cel mai mare beneficiu de longevitate fiind înregistrat la cei care beau între 3,1 și cinci căni pe zi. Iar dacă vreți să profitați la maximum de cafea, urmați aceste trei reguli:

Cafeaua filtrată

Mulți băutori sofisticați de cafea preferă espresso, French press, cafea turcească, iar unii – metoda scandinavă de a fierbe cafeaua cu un ou în ea (uneori, cu tot cu coajă), care strânge zațul. Din păcate, toate vă pot face rău.

Atunci când cafeaua nu trece printr-un filtru din hârtie, „chimicale uleioase numite diterpeni nu sunt reținute și pot mări nivelul de colesterol LDL”, conform lui Jane Brody de la The New York Times. Brody, care utilizează capsule cu cafea, a desfăcut una ca să verifice dacă are filtru (avea).

Atenție la suplimente

Cafeaua e bună, dar zahărul – nu! Așa că un latte bine îndulcit de la cafenea nu e cel mai bun lucru, mai ales dacă vă gândiți că în el e și un espresso care nu este filtrat. Cea mai bună strategie este să faceți cafeaua acasă, de preferință din boabe proaspăt râșnite, ca să aveți cel mai bun control asupra conținutului.

De fiecare dată, puneți deoparte 10-15 lei pe care nu i-ați dat la cafenea și folosiți banii ca să vă oferiți ceva deosebit.

Efectul cafelei trebuie urmărit

Este sfatul dr. Naidoo și este important pentru că oamenii sunt diferiți și fiecare poate reacționa altfel la efectele cofeinei. Cafeaua poate afecta somnul, inclusiv cel adânc de care au cea mai mare nevoie corpul și creierul, scrie nytimes.com.De asemenea, vedeți dacă ea vă mărește buna dispoziție. Unul din cele mai interesante studii de la Harvard a constatat că băutorii de cafea sunt de două ori mai puțin dispuși la sinucidere.

Studiul a explicat că un consum regulat de cafea stimulează chimicale din creier care au efect antidepresiv. Așa că întrebarea cea mai importantă este: cum vă simțiți după ce beți cafea? Dacă vă face nervoși sau provoacă dificultăți cu somnul, renunțați sau treceți la cafeaua decofeinizată. Dacă vă simțiți bine, asigurați-vă că e filtrată și puteți bea trei căni pe zi.