Măcel la Bucha, în regiunea Kiev! Oameni cu mâinile tăiate, împușcați în spate, copii folosiți ca scuturi umane!
„Arză-te focul, război, c-ai luat florile din văi!” – zice o doină românească, interpretată magistral de Floarea Calotă… Și, văzând noi, acum, pe viu – pentru că, sigur, au mai fost războaie, dar cel din Ucraina beneficiază de o expunere mediatică de care n-a beneficiat nicio astfel de oroare din istorie – mai că-i dăm dreptate.
Nu e nicio scofală să omori oameni într-o încleștare pe care, pesemne, destul de puțini o înțeleg. Dar să ucizi femei, bătrâni, copii, care nu sunt înarmați, care nu prezintă un pericol, care vor doar să scape cu viață, e, oricum ai privi, o atrocitate fără margini.
În Bucha, din regiunea Kiev, a fost, conform negociatorului și, totodată, consilier al lui Volodimir Zelenski, Mihail Podolyak, măcel. Zeci – sau, poate sute, că nu au fost, încă, descoperiți toții – de civili au fost prinși, torturați, folosiți ca scuturi umane, uciși în condiții greu de imaginat de soldații ruși. Execuție în masă! Apoi, cadavrele au fost aruncate pe străzi. Alături, pături în care se aflau mâinile tăiate de la acei oameni… Cei mai mulți au fost împușcați din spate, în cap. Consilierul lui Zelenski, Podolyak, unul dintre oficialii ucraineni care a făcut publice pe Twitter și Telegram imagini cutremurătoare ale masacrului, a scris pe o rețea de socializare: „Trupurile oamenilor cu mâinile legate ori tăiate, care au fost împușcați de soldații ruși, zac în stradă. Oamenii nu erau soldați. Nu aveau arme. Nu erau o ameninţare. Câte alte cazuri asemănătoare se întâmplă acum în teritoriile ocupate? Cerem un singur lucru: daţi-ne arme ca să putem proteja civilii! De restul ne ocupăm noi!”. Primarul localității, Anatoly Fedoruk, a anunțat că aproximativ 300 de cadavre au fost îngropate în gropi comune. Dar străzile și casele dărâmate mai au trupuri nedate pământului. The Guardian relatează, cu privire la masacrul de la Bucha, că există martori care acuză soldații ruși că au folosit copiii ca „scuturi umane”, în luptele cu armata ucraineană. Potrivit sursei citate, colonelul Oleksandr Motuzyanyk, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării ucrainean, a declarat că situația este investigată de procurorul general al țării, fără să ofere alte detalii.
Istoria se scrie lângă noi cu sânge. Multe vor fi sau nu vor fi consemnate la catastife, dar măcelul de la Bucha, din regiunea Kiev, constituie, cu siguranță, o pagină neagră a secolului XXI.