Cristian Diaconescu: „Vacanța” după căderea Zidului Berlinului s-a terminat
Fostul șef al diplomației române, Cristian Diaconescu, este de părere că China nu se va alătura Federației Ruse în ceea ce privește susținerea agresiunii din Ucraina, pentru că piețele se mișcă și nu dorește să fie afectată de sancțiunile economice.
Întrebat pe B1 TV dacă e de părere că Beijingul nu se va implica în agresiunea rusă din Ucraina, fostul ministru de Externe a explicat: „Nu, nu va intra. În orice caz, nu se va alătura Federației Ruse în ceea ce privește susținerea acestei agresiuni. Va aștepta, pentru că piețele se mișcă, nu dorește să fie afectată de sancțiunile economice, i s-a spus foarte clar din zona americană faptul că s-ar putea să devină pagubă colaterală dacă insistă în direcția Moscovei.
Pe de altă parte, în mod evident, Moscova se află în criză și orice fel de sprijin, ajutor, chiar printr-un anume tip de neutralitate, pe termen scurt i-ar fi de folos”.
Ordinea mondială, practic, nu este la îndemâna nimănui
Întrebat, de asemenea, dacă șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a forțat nota atunci când a vorbit despre o nouă ordine mondială sau mai degrabă ea era deja așezată în pagină, Cristian Diaconescu a spus: „Nu, domnul Lavrov poate să se facă obiectul sau subiectul unor mesaje. Ordinea mondială, practic, nu este la îndemâna nimănui, în ideea de a o schimba peste noapte, dar anumite reașezări în mod evident se vor întâmpla, deci din acest punct de vedere nimic nu va rămâne la fel după această criză ucraineană”.
„Se discută despre un război rece, la care ar trebui să fim și noi foarte atenți că este la frontiera noastră, ca să spun așa, deci situația va fi într-adevăr mult mai complicată. Se spune, «vacanța» după căderea Zidului Berlinului s-a terminat”, a adăugat el.