Sancţiuni împotriva fiicelor lui Vladimir Putin din partea UE și SUA
Uniunea Europeană pregătește instituirea de sancţiuni împotriva celor două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin, despre a căror existenţă se cunoaşte, ca răspuns la invazia în Ucraina, potrivit The Wall Street Journal (WSJ), citat de EFE.
De asemenea, se așteaptă un demers similar și din partea administraţiei preşedintelui american Joe Biden.
Aceste măsuri fac parte din noul pachet de sancţiuni pe care statele membre ale UE mai trebuie să-l aprobe şi care cuprinde interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor pentru oameni de afaceri, politicieni, oficiali ruşi şi familiile lor.
SUA ar putea să anunţe chiar miercuri sancțiuni care să includă două mari bănci ruse, precum şi pe cele două fiice ale preşedintelui rus – Maria Putina şi Katerina Tihonova, fetele liderului de la Kremlin din prima căsătorie, cu Liudmila Şkrebneva.
Washingtonul vrea să ţintească membrii din cercul de apropiaţi al preşedintelui rus, ca răspuns la informaţiile despre atrocităţile ce ar fi fost comise de forţele ruse în Ucraina, potrivit Kievului, şi pe care Moscova le neagă.
Ce se știe despre familia lui Putin
Despre familia lui Vladimir Putin se știu foarte puține lucruri, în condițiile în care cele două fete din prima căsătorie a lui Putin au fost ţinute departe de viaţa publică.
Maria Putina este co-proprietara companiei Nomeko, care construiește un centru oncologic dintr-o suburbie a Sankt-Petersburgului, în timp ce Katerina Tihonova conduce un Institut pentru studierea inteligenţei artificiale la Universitatea de Stat din Moscova.
Cât despre alți copii, nu se cunoaște nimic concret. Există, însă, o serie de zvonuri conform cărora ar avea mai mulţi copii cu cel puţin două femei, între care fosta gimnastă Alina Kabaeva.
Publicaţia americană menţionează faptul că UE nu a fost în măsură să confirme dacă cele două fiice care fac obiectul sancţiunilor sunt chiar fetele preşedintelui rus despre care acesta s-a referit în public.
În 2013, preşedintele rus şi soţia sa au divorțat, după o căsnicie de aproape 30 de ani, potrivit EFE.