Emisar american: Phenianul ar putea efectua primul test al unei arme nucleare la mijlocul lunii aprilie
Un înalt responsabil însărcinat cu Coreea de Nord din cadrul Departamentului de Stat al SUA a avertizat că Phenianul ar putea efectua primul test al unei arme nucleare în jurul datei de 15 aprilie, transmite AFP.
”Ne temem că, în legătură cu viitoarea aniversare de la 15 aprilie, Coreea de Nord va fi tentată să întreprindă o nouă acţiune provocatoar”, a afirmat emisarul Sung Kim în faţa presei. 15 aprilie este data care marchează anul acesta împlinirea a 110 ani de la nașterea lui Kim Ir Sen, fondatorul diniastiei aflate la putere în Coreea de Nord, ocazie cu care este posibil ca Phenianul să organizeze o paradă a arsenalului său nuclear.
Până acum încercările Washingtonului de reînnoire a dialogului cu Phenianul pe tema denuclearizării peninsulei coreene, au fost ignorate.
„Nu am primit niciun răspuns de la Phenian, ceea ce este foarte dezamăgitor, deoarece am trimis mai multe mesaje, atât în public, cât şi în privat, invitându-i la un dialog fără condiţii” prealabile”.
Emisarul american a subliniat că ultimele teste de rachete balistice reprezintă „o ameninţare serioasă pentru la stabilitatea regională”.
După instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, Coreea de Nord a demarat o serie de 13 teste cu rachete care au culminat luna trecută cu lansarea unei rachete balistice potenţial capabilă să ajungă pe coasta de est a SUA purtând un focos nuclear.
Recent, Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a declarat că Coreea de Nord va folosi arme nucleare pentru ”a elimina” armata sud-coreeană, dacă aceasa ar lansa un atac preventiv, transmite Agerpres.
Potrivit emisarului Sung Kim, Washingtonul încearcă face demersuri pentru adoptarea unei noi rezoluţii în Consiliul de Securitate al ONU condamnând acţiunile Phenianului, dar Moscova şi Beijingul s-au opus deja de şase ori în acest an.