Ucraina speră să evacueze civili prin 10 culoare umanitare
Ucraina vrea să evacueze civilii blocaţi în zone ale frontului prin zece culoare umanitare, anunţă joi vicepremierul Irina Vereşciuk, relatează AFP.
Civilii care vor să plece din oraşul Mariupol sunt nevoiță să-şi folosească propriile vehcule, anunţă Irina Vereşciuk.
Partea de est a Ucrainei depune eforturi mari să-şi evacueze populaţia înaintea unei noi ofensive ruse.
”Am reuşit să evacuăm 1.200 persoane azi (miercur)”, anunţa guvernatorul regiunii Lugansk (est), aflată în continuare sub control ucrainean, Serghii Gaidai.
Toate aceste evacuări au avut loc în lipsa oricărui armistiţiu şi în condiţii foarte dificile din cauza unor bombardamente intesive ale armatei ruse, a precizat el.
”Le cer oamenilor să evacueze, pentru că vedem clar că, înainte să treacă la ofensivă, inamicul va distruge pur şi simplu toate aceste locuri. Vă rog să plecaţi cât încă mai este timp”, a acuzat el într-un interviu la televiziunea ucraineană.