Președintele Germaniei își cere scuze populației sinti și roma pentru atrocitățile din Al Doilea Război Mondial
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a prezentat scuze populației sinti și roma din Germania pentru atrocitățile comise în Al Doilea Război Mondial.
Rasismul nu s-a încheiat după căderea naziştilor, a spus Steinmeier, joi, într-un mesaj video transmis pentru a marca 40 de ani de la crearea Consiliului Central pentru Populaţia Sinti şi Roma din Germania.
Membrii acestei minorităţi au fost stigmatizaţi şi incriminaţi şi au fost supuşi la umilinţe şi excluziune din partea autorităţilor, poliţiei şi sistemului judiciar chiar şi după ce războiul s-a încheiat, a afirmat preşedintele german.
El a mai spus că genocidul cu care ei s-au confruntat a fost acoperit, negat sau ţinut sub tăcere, în timp ce solicitările lor de compensaţii nu au fost recunoscute mult prea mult timp.
„Vreau să cer iertare astăzi din partea ţării mele pentru aceste suferinţe aplicate populaţiei sinti şi roma în perioada de după război”, a declarat Steinmeier.
În Europa trăiesc aproape zece milioane de etnici sinti şi roma, fiind cea mai mare minoritate din zonă.
Romii trăiesc în principal în sudul şi estul Europei, în timp ce sintii trăiesc în special în Europa de Vest şi Centrală.
Consiliul central pentru populaţia sinti şi roma din Germania luptă pentru participarea membrilor acestei minorităţi în viaţa politică şi socială şi pentru protejarea şi promovarea lor ca minoritate naţională.