Pe cine a impus Firea administratori la BTT Costinești
Ministrul PSD al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Fierea, a schimbat în această săptămână Consiliul de Administrație al BTT Costinești, impunându-și o serie de apropiați și foști colaboratori.
Noul președintele CA, Alexandru Hazem Kansou, născut în Liban, este secretarul executiv al PSD București şi un apropiat al fostului primar general al Capitalei, Gabriela Firea, care l-a și impus director general la Societatea de Transport București.
Unul dintre administratori este Iulia Cătălina Biro, consilier al aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului Hunor Kelemen, din ianuarie 2022. Până la acea dată, a ocupat funcția de director cabinet secretar de stat la Ministerul Sportului, din iulie 2021.
Un alt administator este Alexandru Sebastian Lazarov, consilier local la Sectorul 5, două mandate, șef birou Universitatea Politehnică. Cel de al treilea nou administrator este avocatul Alexandru Popescu, iar cel de al patrulea este Mihai Mugur Toader, fost primar la Sectorului 2.