Ministrul norvegian al Apărării: “Și miniştrii pot avea o viaţă privată”
Ministrul norvegian al Apărării Odd Roger Enoksen, în vârstă de 67 de ani, a demisionat, motivul fiind relația cu o femeie cu mult mai tânără decât el, potrivit DPA.
O decizie corectă şi necesară, după ceea ce a ieşit la iveală în acest caz, a declarat presei premierul Jonas Gahr Store, fără a comenta detaliile. El a recunoscut că nu l-ar fi numit niciodată pe Enoksen dacă ar fi ştiut de relaţia respectivă în octombrie 2021, când a format guvernul.
Odd Roger Enoksen a confirmat că a avut o relaţie cu o tânără şi mărturisește că regretă ce s-a întâmplat. Ministrul a cunoscut-o pe studentă în 2005 la o reuniune în nordul Norvegiei, după care a reîntâlnit-o într-o excursie şcolară la parlamentul norvegian. Enoksen avea 50 de ani la acel moment, în timp ce tânăra avea doar 18 ani. După acea excursie, cei doi ar fi început o relaţie sexuală.
„Și miniştrii pot avea o viaţă privată şi o relaţie extraconjugală”, a declarat Enoksen pentru Verdens Gang.