UPDATE: Instanța bulgară a decis până când rămâne Elena Udrea în arest. Fostul ministru ar fi avut o cădere nervoasă. Unde vrea să facă închisoare
Elena Udrea a fost adusă sâmbătă în fața instanței de judecată din Bulgaria, pentru a i se analiza cererea de extrădare. La momentul arestării, fostul ministru ar fi avut o cădere nervoasă, susțin jurnaliștii Antena3.
La câteva minute după ora 15, Elena Udrea a fost adusă, încătușată în escortată de polițiști, în fața instanței de judecată din Bulgaria.
Fostul ministru ar putea afla în scurt timp când va fi extrădată. Între timp, Adrian Alexandrov a ajuns și el în Bulgaria pentru a-și suține partenera.
„Alexandrov a declarat în exclusivitate pentru Antena 3 că Elena Udrea a avut o cădere în momentul în care a fost prinsă, însă că a început să se simtă deja ceva mai bine și că are încredere în decizia judecătorului de aici”, a spus Corina Matlinschi, trimis special Antena 3 în Bulgaria.
Udrea a părăsit România în dimineața zilei în care a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, cu executare, fiind reținută în cursul aceleiași zile pe teritoriul Bulgariei, în apropiere de vama Kulata.
Udrea vrea în România
După aproximativ o oră și jumătate, fostul ministru a fost scos din sala de judecată. Conform Digi24, Udrea ar fi cerut instanței să țină cont că este mamă și vrea să-și ispășească sentința într-o închisoare din România, pentru a putea fi mai ușor vizitată de fiica ei.
În jurul orei 18.30, magistrații din Blagoevgrad (Bulgaria) au decis ca Elena Udrea să rămână în arest până pe 14 aprilie, când se va judeca recursul acestui proces la o instanță din Sofia