Anunțul monden al anului: Jennifer Lopez a făcut publică logodna cu Ben Affleck

Publicat: 10 apr. 2022, 23:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Anunțul monden al anului: Jennifer Lopez a făcut publică logodna cu Ben Affleck

Diva pop Jennifer Lopez a anunţat vineri seara că s-a logodit cu actorul Ben Affleck, cu care a reluat legătura la începutul anului 2021. Diva pop a făcut o remarcă interesantă pe contul său de Twitter.

Anunțul este făcut la aproape două decenii după ce cuplul a rupt planurile de nuntă, urmând drumuri personale separate, potrivit EFE.

Pe contul său de Twitter, cântăreaţa de origine portoricană a spus că are o „poveste foarte interesantă şi specială de împărtăşit” şi a menţionat că o va dezvălui pe site-ul său personal „On the JLO„, deşi a oferit un mare indiciu prin postarea unui „emoji” cu un inel în dreptul numelui său.

Potrivit revistei People, mesajul adresat abonaţilor a inclus un videoclip în care cântăreaţa admiră un inel de logodnă cu diamant verde.

Cuplul, poreclit „Bennifer”, a fost văzut pe covoare roşii

Lopez şi Affleck au început să se vadă din nou anul trecut, după ce interpreta hit-ului ‘Jenny from the Block’ a pus capăt logodnei sale cu fostul star al echipei Yankees Alex Rodriguez, iar starul din ‘Gone Girl’ a pus capăt relaţiei cu actriţa spaniolă Ana de Armas.

De atunci, cuplul, poreclit „Bennifer”, a fost văzut pe covoare roşii şi la ieşiri publice în întreaga lume, singur sau însoţit de copiii lor respectivi: Lopez are doi cu fostul ei soţ, cântăreţul Marc Anthony; Affleck – trei cu fosta lui soţie, interpreta Jennifer Garner.

Lopez, acum în vârstă de 52 de ani, şi Affleck, în vârstă de 49 de ani, au început să se întâlnească la jumătatea anului 2002 şi s-au logodit în acelaşi an, dar au amânat nunta şi în cele din urmă au renunţat la acest pas în 2004, deşi au declarat că prietenia lor a continuat de-a lungul anilor înainte de a-şi acorda o a doua şansă.