Cât costă minivacanța de Paște și de 1 Mai la mare și în Delta Dunării

Publicat: 13 apr. 2022, 07:30, de Otilia Caloian, în News , ? cititori
Cât costă minivacanța de Paște și de 1 Mai la mare și în Delta Dunării
Sursa foto: reginadeltei.ro

Rezervările pentru vacanţa de Paşte, dar şi pentru minivacanţa de 1 Mai, sunt în creştere în această perioadă, trendul fiind susţinut de ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

„Interesul pentru pachetele turistice specifice Sărbătorilor Pascale este tot mai ridicat. În general, rezervările pentru hotelurile şi pensiunile din ţară au început să fie mai consistente după data de 1 aprilie, deci pe măsură ce ne apropiem de sărbători. Se remarcă, pe fondul ridicării restricţiilor şi a faptului că pandemia pare că s-a sfârşit, o creştere a numărului românilor care vor să meargă undeva de Paşte”, susţin operatorii din turism.

De exemplu, Delta Dunării pare a deveni una dintre destinaţiile alese de turişti pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale. La un resort de 4 stele din Sfântu Gheorghe, gradul de ocupare este în acest moment de 96%, cu 26% creştere faţă de anul trecut, iar reprezentanţii complexului estimează că vor avea un grad de ocupare de 100%, deci un avans cu 32% faţă de anul trecut.

Cât costă un sejur de Paște 2022 în Delta Dunării

Pachetul de Paşte costă 259 euro/persoană şi include cazare 3 nopţi cu toate mesele (mic dejun zilnic, cină pescărească, prânz tradiţional românesc, cină cu bufet internaţional, primire specială cu gustare tradiţională, tradiţie cu cozonac, vin şi ouă roşii în noaptea de Înviere), petrecere cu DJ, transfer cu barca rapidă de la Murighiol către Sfântu Gheorghe şi retur. Se oferă acces opţional şi gratuit la facilităţile resortului: Entertainment Center (proiecţii de filme în cinematograf, cărţi de joc, table, darts); Kids Club (loc de joacă pentru copii); Lotus Spa (saună uscată; sala fitness si Jacuzzi, doar pentru adulţi.

De asemenea, Litoralul românesc este solicitat atât pentru Paşte, cât şi pentru 1 Mai, iar tarifele pornesc de la 200 lei/noapte/persoană

Cât costă minivacanța de 1 Mai 2022

„În mod tradiţional, litoralul nu este neapărat o destinaţie pentru vacanţa de Paşte, ci pentru minivacanţa de 1 Mai, care anul acesta pică o săptămână mai târziu. Dar sunt foarte mulţi români dornici să vadă marea la finalul lunii aprilie şi de aceea şi hotelurile de pe litoral s-au pregătit cu pachete speciale pentru sărbători. Sunt variante care includ doar cazare cu mic dejun, dar şi pachete all inclusive, care nu doar că oferă toate mesele, ci şi prânz festiv, întâmpinare cu bucate tradiţionale, activităţi pentru cei mici, dar şi acces la centrele spa, diverse proceduri de înfrumuseţare şi relaxare, locuri de joacă pentru copii. În ceea ce priveşte preţurile în staţiunile de pe litoralul românesc, ofertele de Paşte cuprind perioada 22 – 25 aprilie, deci 3 nopţi de cazare, iar tarifele minime sunt de la aproximativ 200 de lei/persoană, la hoteluri în Mamaia, Eforie Nord, Jupiter, Neptun, Olimp, Mangalia şi Vama Veche. Pentru pachete complexe, care includ mai multe servicii, 3 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele în Mamaia costă 3.000 de lei pentru două persoane”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Vacanța de Paște costă mai mult decât cea de 1 Mai

În general, pentru vacanţa de Paşte trebuie să alocăm un buget ceva mai mare decât de 1 Mai, pentru că şi pachetele turistice sunt mai consistente. Astfel, dacă de 1 mai vorbim de turişti care sunt interesaţi mai mult de distracţie şi atunci scopul este doar să aibă unde să se odihnească după o noapte albă, de Paşte sunt turişti din categoria familiilor cu copii, care vor şi mai mult confort, şi mese incluse şi eventuale activităţi specifice sărbătorilor, de aceea pachetele sunt mult mai consistente şi pornesc de la 1.000 – 1.100 de lei pentru două persoane. Ce includ? Două mese pe zi, activităţi pentru copii – de exemplu, vânătoarea de ouă pentru copii, prânz tradiţional, participare la slujba de Înviere, ateliere pentru cei mici, foc de tabără, muzică live, proiecţie de desene animate etc.

Prețuri 1 Mai 2022 la Mamaia

Pentru 1 Mai, pe litoral, în Mamaia, preţurile pornesc de la 243 de lei de persoană la un hotel din sudul staţiunii, de 2 stele, dar renovat, şi fără mic dejun, pentru 3 nopţi, în weekendul care include data de 1 mai. La 3 stele, tot în Mamaia, o persoană trebuie să plătească aproximativ 300 de lei pentru 3 nopţi. Dacă alegem sudul şi ne ducem către hotelurile din Venus, e şi mai ieftin – undeva la 180 de lei/persoană/3 nopţi cazare fără mic dejun, la 3 stele. La 4 stele, tot în Venus, la un hotel foarte frumos, pachet 3 nopţi ce include si mic dejun, costă puţin peste 300 de lei pentru o persoană, potrivit ofertelor transmise de touroperatorul Litoralulromanesc.ro.

De asemenea, pe litoral, de 1 Mai, vor reveni petrecerile. Festivalul Sunwaves va fi organizat între 28 aprilie şi 4 mai, deci iubitorii muzicii electro au toate motivele să ajungă la mare în acest interval. Şi cluburile îşi reiau activitatea şi e de aşteptat ca în perioada următoare să anunţe şi evenimentele pe care le vor organiza de paşte şi 1 mai, susţine touroperatorul.Adrian Voican, director general Bibi Touring Touroperator (membru ANAT), preşedinte APDT Prahova, susţine că în acest moment mai sunt camere disponibile pentru perioada Paştelui în staţiunile balneare în hoteluri cu piscine exterioare încălzite, dar şi în hotelurile de la malul marii sau din Delta Dunării. În prezent sunt oferte cu reduceri last minute de până la 15%, preţurile fiind similare cu cele de anul trecut.

Astfel, tarifele de Paşte în Delta Dunării pentru două nopţi de cazare cu demipensiune variază de la 500 lei/persoană la un hotel de 2 stele, până la 2.000 lei/persoană la un hotel de 4 stele. De exemplu, sunt pachete cu prânz în aer liber, prânz la Sulina şi degustare de vinuri. La un hotel de 4 stele din Delta Dunării situat în pitorescul sat Bălţenii de Sus din judeţul Tulcea un pachet de Paşte de 3 nopţi este 1.520 de lei/persoană/sejur şi cuprinde toate mesele, inclusiv cele festive, pascale. În plus, cei care achiziţionează pachetul de Paşte beneficiază în plus de o noapte gratuită cu mic dejun. De asemenea, la un alt hotel de 4 stele din Mahmudia pentru un sejur similar de 3 nopţi în aceeaşi perioadă, cu mese tradiţionale incluse, costă 1.480 lei/persoană.

De asemenea, la Pensiunea Regina Deltei, în Băltenii de Sus, un sejur All Inclusive de  Paște 2022, de 4 zile /3 nopti, în perioada 22 – 25 aprilie 2022 costă 1500 lei/adult.

Cererea de rezervări este mai mare decât anul trecut

Gabriela Oprea, sales manager al touroperatorului Accent Travel & Events, a precizat că, faţă de 2021, numărul rezervărilor şi al ofertelor lansate pentru vacanţa de Paşte din acest an este mult mai mare, deşi preţurile au crescut cu peste 10 procente.

„Deşi în anul 2021 sărbătoarea de Paşte a coincis şi cu mini vacanţa de 1 Mai, numărul rezervărilor, de peste 40% până la acest moment, şi numărul ofertelor lansate în acest an este mult mai mare. Tarifele aplicabile în anul 2022 au fost majorate cu 10-15% faţă de anul precedent. În portofoliul agenţiei noastre se regăsesc oferte începând de la 224 de lei/persoană/sejur cu două nopţi de cazare, hotel 3 stele, pentru litoral, 556 de lei/persoană/sejur cu trei nopţi de cazare, cu fişă cont de 60 lei, sau 1.534 de lei/persoană/sejur cu trei nopţi, cu pensiune completă şi mese festive, hotel 4 stele pentru Delta Dunării”, a declarat Gabriela Oprea.