Comercianţii de ouă, amendați cu 380.000 lei de ANPC
Comercianţii de ouă au fost amendați cu 380.000 lei de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în cadrul unor controale care au avut loc marţi, 12 aprilie, se arată într-un comunicat al instituţiei.
ANPC intensifică, în această perioadă supravegherea pieţei, în ceea ce priveşte comercializarea produselor preferate de români, în perioada premergătoare Sărbătorilor pascale.
Controalele au fost coordonate de directorul general, Paul Anghel, și au avut loc pe data de 12 aprilie 2022, când s-au derulat acţiuni de verificare a modului în care sunt comercializate „produsele-vedetă” ale acestui moment – ouăle.
Într-o singură zi, au fost întreprinse 114 acţiuni de control în toată ţara, aplicându-se, până în prezent, amenzi contravenţionale în valoare totală de 380.000 lei.
„La întrebarea „ce a fost înainte oul sau găina?” nu a reuşit nimeni să răspundă. La fel nu am putut primit niciun răspuns pentru neregulile constatate într-o perioadă în care respectul ar trebui să fie suplimentar. Dacă nici de sfintele sărbători unii comercianţi nu înţeleg să-şi respecte cumpărătorii, mă întreb dacă mai există vreo şansă să o facă. A fi producător român nu înseamnă că ai mai puţine reguli de respectat în raport cu consumatorul, cetăţean român şi el. Prea multe amenzi date unor operatori economici pentru care Paştele reprezintă doar o şansă de câştig şi atât”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
În urma controalelor, au fost oprite de la comercializare toate ouăle sparte sau cu termenul de valabilitate depășit și a fost oprită temporar prestarea de servicii până la remedierea deficienţelor, a unui magazin şi a unui raion specializat din altul, anunță ANPC.
Neregulile cel mai des întâlnite au fost neconcordanţe între preţul de la raft şi cel de la casa de marcat, comercializarea unor ouă cu data durabilităţii minimale depăşită, comercializarea unor ouă fără data durabilităţii minimale menţionată pe coajă, comercializarea unor ouă sparte, cu excremente de pasăre pe coajă sau în ambalaje deteriorate, aşezate alături de cele conforme.
De asemenea, comercianţii au fost sancţionaţi pentru utilizarea unor spaţii de depozitare improprii cu rugină, scurgeri de conţinut, expunerea la vânzare a ouălor în vitrine frigorifice neigienizate sau deteriorate, nerespectarea regimului de temperatură indicat de producător pentru ouă crude sau fierte şi vopsite; comercializarea de ouă vrac, fără afişarea informaţiilor de caracterizare prevăzute în lege (referitoare la calitate, greutate, metoda de creştere a păsărilor etc.) sau a preţului acestora, la raft; lipsa certificatului/autorizaţiei de producător, comercializarea unor ouă fără documente de provenienţă a mărfii deficienţe privind regimul promoţiilor.
Acţiunile de control vor continua şi în zilele următoare.