Mesajul lui Rudel Obreja din pușcărie, după săltarea Elenei Udrea

Publicat: 15 apr. 2022, 08:00, de Otilia Caloian, în SOCIAL , ? cititori
Mesajul lui Rudel Obreja din pușcărie, după săltarea Elenei Udrea
Sursa foto: www.prosport.ro

Rudel Obreja, arestat din cauza Galei Bute pe care a organizat-o împreună cu Elena Udrea, proaspăt reținută de autoritățile din Bulgaria, are un mesaj dur, pe care-l transmite din spatele gratiilor.

Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, susține că este deținut politic și că sentințele din dosarul Gala Bute încalcă Constituția. Obreja cere să fie rejudecat, cu riscul de a fi condamnat, dacă va fi cazul.

„OPRIȚI EXECUȚIA POLITICĂ! Solicit tuturor practicanților de drept, să protesteze public , până la îndreptarea execuției politice la care am fost supus‼ Apărați totodată CONSTITUȚIA și LEGEA în România‼(s-a creat un precedent deosebit de periculos‼) Am fost trimis la închisoare printr-o decizie care pune în pericol INTEGRITATEA și SUVERANITATEA CONSTITUȚIONALĂ a României‼ Domnilor sforari, dacă vă doriți din inimă să mă vedeți la închisoare, dați ordin să ne rejudece de urgență 1-2 termene și apoi să ne condamne iarăși.

Dar salvați aparențele și mai ales, salvați viitorul României. Repuneți ordinea constituțională în drepturile firești, respectând Legea Supremă, CONSTITUȚIA ROMÂNIEI. Așa cum s-a procedat în cazul,avocatului Robert Roșu,puteți domnilor judecători, avocați,procurori să vă uniți și să cereți apărarea valorilor fundamentale ale umanității. Apelul meu se adresează inclusiv Diviziei de Apărare a Constituției din SRI, Avocatului Poporului și Parlamentului! Rudel Obreja, condamnat politic, din penitenciarul Rahova”, a scris Rudel Obreja, din spatele gratiilor, pe pagina sa de Facebook.

Rudel Obreja este condamnat la 5 ani de închisoare

Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat în iunie 2018, de ÎCCJ, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Campioni pentru România (Gala Bute), decizia fiind una definitivă.

Eliberat în decembrie 2018 din Penitenciarul Jilava după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-au admis contestația de suspendare a executării pedepsei, formulate în baza faptului că alcătuirea completurilor de cinci judecători nu s-a făcut prin tragere la sorți.

În aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție respinge ca nefondate contestațiile în anulare ale lui Rudel Obreja, prin urmare toți inculpații din dosarul Campioni pentru România (Gala Bute) revin în penitenciar, decizia fiind definitivă și a fost luată cu majoritate.