Leuşteanu’ şi specialistu’

Bucureşti. O clinică medicală. Un cabinet cu o anumită specialitate. Un medic la vreo 40 şi niţel de ani. O asistentă medicală în costum verde – praz. Şi eu, care intru – parol, nelegată şi neadusă în lanţuri de-ai mei – în cabinet. Adică, ne dăm noi seama din asta ce-a vrut să spună poetu’… Ce-i e dragă măgarului fuga, da’ ce drag îmi e mie să merg pe la doctori! Numa’ că, trebuie!

Vine o clipă când e cazul, ba şi nevoia, să intre omu’ în service, pentru reparaţii capitale. Cum e vorba aia, dacă-i ordin cu plăcere! Şi nici nu fac doi paşi, aşa, ca pe cuie de zece, cum călcam, că doctorul sare uluit: „Extraordinar! Nemaipomenit!” Acuma, ştiindu-mă eu un geniu universal recunoscut, un geniu al prostiilor, încurcăturilor, dorelelilor, îmi zic în sinea proprie: „ce mama şi mămiţica dracului oi fi mai făcut, de sări ‘mnealui, harşti, harşti, la beregăţile mele? De grijă că vin încoace, nici cafea n-am băut azi. Aveam voie, da’ nu aluneca strop pe autostrada gâtului, ştiind cum voi fi trimisă, frumos şi elegant, să fac cunoştinţă cu neamul bisturielor. Şi, jur pe roşu’ de la coada mopului, n-am zis nimic rău de nimerica – mama lor de şnap… mă rog! – n-am avut nici fluier, nici vuvuzelă, nici ciungă, în sfânta biserică, n-am pus piatra, niciunde, în praştie, ca să trag, n-am aţâţat şi n-am pus pe sârmă dulăii, domn’le, nimic, nimic din toate astea n-am făcut… Şi atunci… Aolică, maică! Na! Să vezi că miros a leuştean şi-a pătrunjel, că, dimineaţă, după ce-au cântat cocoşii, am fost în grădină şi-am adunat d-astea pentru fiicele mele. Păi, da, că dacă tot vin la Capitală – vorba aia, aici se dă ora exactă – să nu mă prezant ca mucea, fără pătrunjel şi leuştean la odrasle! Mărar, recunosc, n-am. Numa’-n ladă. Că nu i-a venitără vremea. Mama lui de leuştean! Ştiam eu de ce-l ocolesc prin grădină! Măi, şi m-am spălat! Cât m-am spălat! Şi mai zice lumea că rup epiderma de atâta spălare! Doamne, sfinte, bine că nu m-a apucat zelul să trântesc la ceas de auroră vreun pui de ostropel! Ori pui cu ostropel. Şi că nu m-a pus belzebut să pitesc prin bagaje şi vreo traistă de ceapă, la mama ei! Uite, dacă frecam menta, frunză cu frunză, plus tulpina, nu mă mai durea capul din cauză de leuştean! Când ajung acasă, dau cu ierbicid peste tot. Pleosc, pleosc, să se stingă neamu’! Că am luat-o prin pătrunjel… asta… prin porumb, pe la specialiştii ăştia de la Bucureşti! Pe stradă nu puteam să merg! Mă durea picioruşul de gazelă! Şi fi-mi-ar mâinile astea două cu care am cules verdeaţa, să-mi fie!” Şi-n timp ce io coc o evadare din cabinet, în galop, se înţelege, de să mă ia radarele şi să mă prindă jandarii, medicul se uită la mine şi continuă cu uluiala: „Aveţi ochi nespus de frumoşi! Şi bluza, nu că este astortată cu ei, dar este absoooooooolut la fel! Nemaipomenit!” Ei, păi, zi aşa, mămică! Nu puteai să începi cu asta? De ce m-ai lăsat să intru în fibrilaţii, să mă ia tahicardia şi să stau cu junghiul la lingurică? Hai că nu mai atentez la tufele de leuştean! Le mai las. Că, la o ciorbă de fasole or fi şi ele bune la casa omului. Năimesc cu ele să fie verdeţuri de treabă şi să nu mă facă de băcănie. Şi să ştiţi, parol, şi specialiştii sunt de căpătâi. Păi, cum mi-a spus cel de azi despre bluza mea…