Peste 700.000 de cetățeni ucraineni au intrat în România de la declanșarea războiului
Poliţia de Frontieră transmite că vineri au intrat în România 117.214 de persoane, dintre care 7.691 de cetăţeni ucraineni, numărul acestora fiind în scădere cu 23,7% faţă de ziua precedentă.
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.258 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 33,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.358 (scădere cu 16,5%), potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
De la declanşarea acestei crize până vineri, au intrat în România 721.951 de cetăţeni ucraineni.
Controlul de frontieră la intrarea în România se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, arată sursa citată.
Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate.
Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute, potrivit IGPF.