“Anul acesta, mielul de Paște va fi mult mai scump, dar oierii adevărați nu vor câștiga mai mult”. Oros, la stâna lui Ghiță Ciobanu
Ca și anul trecut pe vremea aceasta, fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, a trecut pe la stâna lui Ghiță Ciobanu, cel mai cunoscut oier de la noi, cu care a pus țara la cale. Au vorbit despre probleme mai vechi și mai noi, subiecte sensibile, care “fac mult rău oieritului în România”, chiar dacă “deranjăm niște băieți care fac mulți bani, și care sunt foarte influenți”.
Nu în ultimul rând, fostul ministru a ținut să precizeze că deși prețurile sunt cu mult mai mari, în acest an, oierii adevărați nu se aleg cu mare lucru.
“Anul acesta, mielul de Paște va fi mult mai scump. Dar câștigurile oierilor adevărați nu vor fi mai mari. Ele sunt afectate de explozia prețului la îngrășăminte, furaje și combustibil.
Ieri, am fost la stâna lui Ghiță Ciobanu pe dealurile din comuna Dragu, județul Sălaj.
Am discutat despre toate acestea, dar și despre problemele mai vechi din oierit.
Despre cum a apărut în România, “Rasa de Subvenție”, o rasă aparte și foarte căutată de cei care și-au descoperit mai recent dragostea de oierit.
Despre valoarea genetică și performanțele efectivelor de oi din România, și cum sunt ele afectate de modul defectuos în care sunt eliberate Certificatele de origine pe baza cărora se acordă subvenții de sute de milioane de euro anual, care ajung în mare parte la “vânătorii de subvenții”. Care nu sunt interesați de performanța economică, ci mai ales de a procura documente false pentru obținerea subvențiilor.
Cât de greu ajung oierii să aibă pășune pentru oile lor, pentru că acestea sunt alocate unora care urmăresc doar subvenția pentru pășune.
Vom aborda în continuare aceste subiecte sensibile, care fac mult rău oieritului în România, chiar dacă deranjăm niște băieți care fac mulți bani, și care sunt foarte influenți.
Ca să avem și pe pe viitor oieri adevărați în România, care să-și câștige cinstit traiul din această îndeletnicire grea, trebuie opriți acești falși oieri, acești “vânători de subvenții”, de către autoritățile care au în atribuții eradicarea fraudei si a deturnării subvențiilor”, a postat pe Facebook fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros.