Galerie de artă, patiserie, apartament VIP: Cum s-a reinventat ADN-ul Dior (VIDEO)
O renovare extinsă pe doi ani. Atât le-a fost necesar celor de la Dior pentru a redeschide faimosul showroom de pe Avenue Montaigne din Paris. Cum arată acum?
Sub forma unei galerii de artă, cu restaurant, patiserie si apartament VIP! Un fel de omagiu subliminal al faptului că Christian Dior și-a inceput cariera ca fondator al unor galerii de artă. Să nu omitem buticurile elegante, saloanele haute couture, trei grădini…Iar Galeria Dior are 13 camere și o intrare separată.
Transformarea spatiului a fost supervizată și de arhitectul preferat al brandului din ultimii 25 de ani, Peter Marino.
O legătură între trecutul și prezentul casei de modă
Noul spațiu se numește „La Galerie Dior”, se întinde pe 10.000 de metri pătrați și este descris de media fashion și nu numai drept o „reinventare a ADN-ului Dior, o legătură între trecutul și prezentul casei de modă”. Potrivit publicației Town&Country, acum oamenii vor putea sa înțeleagă spiritul Casei Dior.
Fără a mai dezvolta acum biografia designerului, important este și faptul că Dior a fost un om de marketing vizionar, care a speculat anii de după razboi. Când aristocrația franceză și „nouveau riches” căutau noul, reinventarea și, nu în ultimul rând, să își cheltuie banii!