Schimbarea numelui, schimbarea destinului

Într-un sat uitat de lume din inima Bărăganului, Copuzu, oamenii păcălesc, de sute de ani, boala şi moartea. În noaptea de Înviere, bolnavii creştini ortodocşi sunt rebotezaţi. Primesc alte nume decât cele cu care au pornit în viaţă, iar în felul acesta, spune credinţa populară, boala şi chiar moartea sunt trase pe sfoară, ele căutând pe mai departe persoanele ştiute, nu pe cele tocmai botezate.

Tradiție stranie

În apropiere de Slobozia se întinde comuna ialomiţeană Balaciu. Satul Copuzu aparţine de aceasta şi, la prima vedere, pare doar unul uitat de lume şi de civilizaţie. Totuşi, aici vine lume din aproape toată ţara de Sărbătorile Paştelui. Nu prea există locuri de vizitat, în afară de situl arheologic de la Piscu Crăsani, unde se spune că regele Dromichete ar fi îngropat o imensă comoară.

Dar, despre comoară și despre Piscu Crăsani o să vorbim altă dată. Acum, ne axăm, cum am precizat, deja, pe botezul tămăduitor din noaptea de Înviere. Da, motivul afluxului de oameni este o tradiţie stranie a locului: în noaptea sfântă de Înviere, bolnavii fără speranţe se nasc a doua oară.

Într-un mod ingenios, ei păcălesc boala nemiloasă, care ar putea să-i ducă într-un final la moarte. În cimitirul bisericuţei din sat bolnavii, toţi de rit ortodox, sunt botezaţi din nou. Evenimentul are destulă amploare, căci numai în noaptea de Înviere se poate face acest lucru. În nicio altă zi sau noapte din an botezul nu are leac şi bolnavii nu se vindecă de suferinţele lor. Astea, deși, în mod fățiș, oamenii nu vorbesc despre misterioasa tradiție.

Practic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când Hristos se spune că a înviat din morți, satul se umple de oameni cu probleme de sănătate, veniţi din toate colţurile României ca să-şi găsească vindecarea miraculoasă. Însă, nu mereu e dat să fie păcălite boala, suferinţa şi durerea. Și nu toate bolile îşi află tămăduire prin botez. Doar acelea cauzate de nervi, de spaimă şi de stres. Epilepsia este una dintre cele care se vindecă definitiv. Copii şi adulţi au scăpat de ea primind, în tradiţia creştin-ortodoxă, un alt nume.

Nașii

De fapt, satul se animează încă din Săptămâna Patimilor. Bolnavii şi familiile lor vin la Copuzu înainte de noaptea de Înviere. Cu două, trei zile înainte, pentru că trebuie găsiţi naşii. Doritorii de vindecare au de ales dintre cele câteva sute de familii din localitate. Numai că, după cum spun oamenii, nu toţi naşii din Copuzu au leac.

Vindecarea depinde în mare măsură de credinţa şi de seriozitatea părinţilor spirituali. De aceea, unii săteni au năşit câte 25-30 de cazuri, alţii numai câte trei-patru, alții pe nimeni. După alegerea părinţilor spirituali se cade de acord asupra numelui ce va fi dat bolnavului. Odată îndeplinită şi această condiţie, se trece la lucrurile mai practice, dar dacă naşul se oferă voluntar, efectul benefic este garantat.

În vinerea mare, familia părintelui spiritual ia într-o oală curată apă neîncepută din fântână. Adică în acea zi nu mai scoate nimeni apă din fântână, înainte de a o lua pe aceea pentru botez. Aceasta este dusă în altarul bisericii. Până sâmbătă seara, nimeni nu se atinge de ea. Aproape de miezul nopţii, când preotul se pregăteşte de slujbă, oala este scoasă din biserică şi dusă în cimitir, lângă o cruce.

Când părintele spune în uşa bisericii „Veniţi de luaţi lumină!”, naşii şi bolnavul se pregătesc de botez. Părintele spiritual ia apă cu pumnii din oală şi-i pune în cap finului. Face lucrul acesta de trei ori. Apoi, cu apa din oală îl îmbăiază bine pe bolnav, pe tot trupul. Îi dezbracă hainele şi le aruncă lângă cruce.

Mai târziu, lucrurile sunt arse. Nimeni nu pune mâna pe haine, căci se crede că se ia boala dacă sunt atinse. Naşul îi cumpără finului haine noi şi, chiar atunci în cimitir, îl îmbracă cu ele. Tot atunci este rostit noul nume al bolnavului, se spune cu voce joasă Crezul şi se fac cruci pe tot timpul ritualului.

După ce preotul intră în biserică, intră şi naşul cu finul. Se închină la icoane, se roagă, stau la toată slujba. Din părul proaspătului botezat curge apa, căci nu se şterge cu prosopul. Iar prin picături se scurge şi boala. Aşa se spune din bătrâni.

Obiceiul ăsta este vechi de sute de ani. Aşa se face în fiecare an de Paşte. Boala dispare în urma botezului. Spre deosebire de botezul făcut când omul e la începutul vieţii, acesta de la Copuzu nu este realizat de preot. Părintele aproape că nu ştie. El nu se bagă. Nu zice nici să se boteze un bolnav, nici să nu se boteze. El ţine slujba de Înviere şi, conform tradiţiei, nu trebuie să ştie câţi oameni sau copii vor să-şi schimbe numele şi, totodată, destinul.

Nume de sfinți

Ce mai e important… Naşii trebuie să fie cununaţi religios la biserică şi să fie ortodocşi. Nu-i lipsit de importanţă nici să fie credincioşi, cu gând la cele sfinte. Fără credinţă nu se face nimic. Dacă e doar ca să te afli în treabă, mai bine stai acasă. Cu cât naşul e om mai cu frica lui Dumnezeu, cu atât e mai bine pentru fin.

Vindecările din urma botezului nu sunt de sută la sută. Chiar dacă nașul are mulți fini, nu înseamnă că toţi s-au făcut bine. Doi, trei, cinci, mai mulţi, poate, nu se vindecă. Bolnavii ţin de naşii lor de cununie şi botez, dar ţin şi de nașii adoptivi de la Copuzu. Mulţi vin să le mulţumească pentru ce-au făcut pentru ei.

E important ca omul sau copilul care a fost botezat să fie strigat după aceea cu numele dat în noaptea de Înviere. Adică dacă a fost până atunci Gheorghe, să-l cheme după botez Ion. Nu se modifică numele nici în certificatul de naştere, nici în buletinul de identitate. Dar omul mai capătă un nume. Şi boala, dacă-l ştia pe Gheorghe, îl caută pe mai departe pe Gheorghe. Ea nu ştie de Ion. De obicei, la botezul din noaptea de Înviere se aleg nume de sfinţi mari, pentru ca bolnavul să fie protejat.

Bolnavii și aparținătorii lor, ca și nașii, spun că, astfel se fentează boala.

Şi, uite aşa, într-un sat din inima Bărăganului, sfidând orice logică şi toate ştiinţele, oamenii au învăţat să tragă pe sfoară bolile sistemului nervos şi chiar moartea.