După Benone și Râmniceanu, vine Basarab. Un nou soi de usturoi românesc de la Buzău
Cercetătorul Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, anunță că se pregătește să omologheze cel de-al treilea soi de usturoi românesc, Basarab, după Benone și Râmniceanu.
Această specie se remarcă prin potențialul mare de producție, căpățâni de 50-70 grame compuse din 6-12 căței, arată specialistul român.
Deși în România putem considera usturoiul o specie endemică, cu varietăți întâlnite în flora spontană la care se adaugă și populațiile locale vechi de usturoi, specia a fost total neglijată în cultură, România devenind dependentă de importuri, spune Vînătoru.
El afirmă că prin măsurile de sprijin luate de MADR pentru a reabilita această specie în cultură (n-red. subvenția pentru producătorii care cultivă usturoi este de 3.000 euro/ha, în 2022), concomitent cu interesul pe care Banca de Resurse de la Buzău îl acordă speciei, s-a reușit promovarea crescândă de la an la an a acestei plante, aliment și condiment, iar ca efect, importurile s-au diminuat în favoarea producătorilor români.
“Este recunoscut interesul pe care l-am acordat cercetării usturoiului, elaborând o valoroasă colecție compusa din peste 50 de genotipuri, la loc de cinste fiind populațiile locale vechi ”made in” Râmnicu Sărat, de Moldova, de Copalău, de Cenad, de Dărăști dar și cunoscutul soi tradițional Călugaresc, varietate perenă care se înmultește atât prin bulbili aerieni cât și prin bulbili subterani.
Colecția de germoplasmă la aceasta specie a fost valorificată până în prezent cu obținerea de 3 noi soiuri: primul omologat si brevetat sub denumirea de Benone (ca semn de prețuire și omagiu pentru prietenul Benone Sinulescu) și pentru faptul ca în programul de ameliorare și obținere a soiului s-a folosit o resursă veche din soiul de Siriul, cel de-al doilea omologat sub denumirea de Râmniceanu, varietate ameliorata din cunoscutele populații de usturoi de Râmnicu Sărat.
Cel de al treilea soi este în curs de omologare sub denumirea de Basarab, reprezintă ultima creație a BRGV Buzău. Această specie se remarcă prin potențialul mare de producție, căpățâni de 50-70 g compuse din 6-12 bulbili (căței)”, a postat pe FB Costel Vînătoru.