06:34 • POLITICĂ
Maria Sharapova este însărcinată cu primul copil
Fostul număr unu din tenisul mondial, rusoaica Maria Sharapova, a anunțat cu ocazia împlinirii vârstei de 35 de ani că este însărcinată cu primul său copil.
Rusoaica, de cinci ori campioană de Grand Slam, a împărtăşit vestea pe Instagram. Maria Sharapova s-a retras din sport în 2020
„Începuturi preţioase!!!!”, a scris ea alături de o fotografie în care apare pe o plajă şi zâmbeşte.
„Mâncatul tortului aniversar pentru doi a fost întotdeauna specialitatea mea”.
În decembrie, Sharapova şi omul de afaceri britanic Alexander Gilkes au dezvăluit că s-au logodit.
Deşi a concurat sub drapelul Rusiei în timpul carierei sale – şi este singura rusoaică care a câştigat un Grand Slam în carieră – Sharapova a locuit în Statele Unite de când a venit în ţară, pe când era o tânără promisiune a tenisului.