Și ce dacă…

Și ce dacă, mi-am zis toate zilele astea. Acu’, vreau, iote aşa, să fiu zen. Întâmplă-se ce s-o și ce s-ar întâmpla. În lume. În țară. Lângă mine și cu mine. Și ce dacă… Liliacul e în floare. Iarba e verde. Cerul e albastru. Apa e udă. Ce mai…

Ca și cum ar fi pe deplin pace pe pământ. Plus că, deh, e Săptămâna Mare, nu trebuie să fiu şi eu mai bună, mai blândă, mai calină? Că aşa zice la cele sfinte, să fie omul – şi femeia, vorba unor babe, de la mine, de la ţară – omenos. Acuma, na… Dacă nu ești mereu așa, dar te apucă de sărbători, nu știu ce să zic. Însă, nu ne-om lua din asta la scandal. Păi bun şi bine…

Şi ce dacă mi-am pierdut telefonul, de n-am mai dat de el, nici cu slujbe? L-am căutat în grădină, unde l-am mai rătăcit şi altă dată, dar acum nu era, m-am uitat după el în beci, unde a mai căzut, dar domn’le, neam telefonul. Lasă că l-oi găsi eu până la apocalipsă, că doar nu mă sună, personal, Dumnezeu, că săptămâna asta e ocupat cu treburi mai serioase.

Şi ce dacă, din cauza curentului, la propriu – că m-am omorât cu şters geamuri şi spălat perdele prin toată casa, căci, asta e, trebuie să recunosc, vrednică m-a mai luat al meu, laptop-ul s-a răsturnat pe jos, pocnit peste faţadă de perdea, ca hopa-mitică? Aşa se întâmplă dacă nu-mi mai merg calculatoarele, că astea sunt bine înfipte unde le pui, nu se dărâmă aşa de uşor, la o pală de vânt.

Eh, şi ce dacă. Numai că, de la căzătură, observ pe jos o componentă, o piesă, o ceva. De la el, de la laptop. Pe cuvânt că nu ştiu de unde e – ce, nici atât – că nu văd în el nicio gaură. L-am sucit, l-am întors, l-am pus cu susul în jos. Habar n-am de unde o fi.

Ei, şi ce dacă, pentru că eram fără ochelari şi sunt chioară, am trimis mesajul de pe facebook unui domn necunoscut, în loc să-i scriu şi s-o beştelesc pe o bună prietenă, că a luat-o un pic razna? Acuma, nu s-o face gaură-n cer, c-o fi mai auzit şi omul una, alta. Floare verde de cicoare, cum ar veni.

Şi ce dacă, pe când eram eu cocoţată pe scară, să şterg de praf partea de sus a casei, mi s-a crăcănat scara, şi s-a hâţânat şi s-a deplasat, până am căzut cu totul? Adică eu dedesubt şi scara peste mine. Lasă, ce dacă mă doare noa… ce dacă mă dor şalele şi partea dorsală de la căzătură. Bine că n-a căzut, naibii, guvernul. Eu am mai căzut.

Şi ce dacă, de la răsăritul până la asfinţitul soarelui, prin vecini, se lălăie, şi-n dungă, Minune şi Guţă, de mi-au mişcat naturelul simţitor până la lacrimi, cu cântarea lor? Ce dracu’ şi eu acum, că pretenţioasă mai sunt. Oi vrea ca oamenii ăştia, vecinii, să fie drojdieri şi să toarne plozi pe – măcar – Anotimpurile lui Vivaldi.

Şi ce dacă, din grabă, nebăgare de seamă, eroare, i-am dat, peste gard unei vecine un nasture de capot, în loc de pastilă care să aline durerea de cap? Am văzut pe urmă, dar nu-i mai spun femeii, că zice că am vrut s-o omor. Şi taman mi-a spus că bune pastile mai am, să-i cumpăr şi ei, de la oraş.

Şi ce dacă nişte ţânci de un sfert de metru s-au pus să rupă zarzărul de la poartă, tot trăgând de crăci? Zarzărul îl ţinem de camuflaj pentru bradul de alături, căci, în primul an când am cumpărat casa, oameni de bine s-au pus şi-au tăiat vârful bietului brad, ca să facă şi ei pom de iarnă, în casă.

Şi ce dacă o afurisită de găină, sărită în grădină, în loc să stea s-o prind eu, ca o stăpână bună ce sunt, s-a dus direct în colţii dulăilor din curte? Şi ce dacă mi s-a vărsat căldarea cu cafea pe covor? Lasă, cafeaua iese, chiar dacă bietul covor are povestea şi eticheta lui.

Şi ce dacă, uite, vopseaua de ouă e mai leşinată ca urina de fată mare şi nu prind ouăle culoare, zici doar că le-a lovit niţeluş răceala şi s-au colorat în obrăjori? Şi ce dacă, alte vreo câteva lucruri şi chestiuni, dar nu mai am eu timp să intru în detalii?

Şi ce dacă? Eu sunt zen. Eu sunt pe praf de stele. Eu sunt pace şi linişte. Eu am iarba albastră şi cerul verde… Asta… Invers. Dar voi ştiţi. Şi ce dacă…