05:49 • Internațional
UPDATE: Armistițiu în Mariupol pentru evacuarea civililor din combinatul Azovstal. Acordul este sub semnul întrebării
Ministerul Apărării rus a anunţat că trupele sale vor opri ostilităţile pentru a permite civililor ascunşi împreună cu combatanţi ucraineni să părăsească complexul metalurgic asediat Azovstal din Mariupol, oraş-port din sud-estul Ucrainei, luni începând de la 14.00 ora Moscovei (11.00 GMT), informează Reuters şi France Presse.
Ministerul a precizat într-un comunicat că fiecare civil blocat în combinat va putea pleca în orice direcţie doreşte.
Partea ucraineană neagă însă că s-ar fi ajuns la un acord.
„Anunţ în mod oficial şi public că, din nefericire, nu există niciun acord privind un culoar umanitar de la Azovstal azi (luni)”, a tranbsmis într-o postare pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk.
Vereşciuk face acest anunţ la puţin timp după ce Rusia a anunţat că urmează să înceteze ostilităţile pentru a permite evacuarea civililor din Mariupol.