Statele membre UE negociază un acord privind facilitățile de stocare a gazelor
Țările UE vor dezbate săptămâna aceasta un posibil acord pentru a împărți costurile cumpărării de gaze pentru a umple facilitățile de stocare și a construi o rezervă de aprovizionare înaintea iernii următoare, conform unui proiect de document consultat de Reuters.
Comisia Europeană a prezentat luna trecută o propunere legislativă prin care introduce obligația de a stoca gaze naturale la un nivel minim de 80% pentru iarna următoare și de 90% pentru anii următori. Propunerea este menită să reducă dependența de Rusia, care furnizează aproximativ 40% din gazele de care are nevoie UE.
Propunerea a provocat îngrijorări în unele state membre UE care au facilități de stocare a gazelor, inclusiv Ungaria, Austria și Țările de Jos, care se tem că firmele lor vor fi forțate să cumpere volume mari de gaze la prețuri ridicate, în timp ce statele care nu au sau au facilități reduse de stocare nu se confruntă cu astfel de probleme.
Diplomații din țările UE vor discuta săptămâna aceasta un acord de compromis care, dacă va fi aprobat, ar putea duce la negocieri cu Parlamentul European privind reglementările finale.
Stocare pălafonată
În proiectul de document consultat de Reuters se menține obiectivul de a stoca gaze naturale la un nivel minim de 90%, dar se aplică doar facilităților de stocare care servesc clienții interni, astfel încât un stat nu va fi obligat să umple facilitățile de stocare de pe teritoriul său care sunt folosite în principal de altă țară.
Contribuția unei țări la umplerea facilităților de stocare va fi de asemenea plafonată la 35% din consumul său mediu anual de gaze din ultimii cinci ani, conform propunerii Franței.
Stocarea gazelor naturale lichefiate ar putea fi contabilizată pentru îndeplinirea obiectivelor UE.
Statele insulare exceptate
Statele membre UE trebuie să se asigure că facilitățile de stocare a gazelor sunt umplute, ele ar putea realiza acest obiectiv impunând măsuri cum ar fi obligarea furnizorilor de gaze de a stoca un volum minim.
Pentru a atenua temerile privind împărțirea corectă a costurilor între state, Bruxellesul a propus un sistem de „împărțire a responsabilităților”, în care țările care nu au facilități de stocare trebuie să acopere 15% din cantitatea lor anuală de gaze utilizată prin umplerea depozitelor la un nivel echivalent în alte state.
În proiectul de document consultat de Reuters se arată că sunt exceptate de la aceste obiective Cipru, Malta și Irlanda, state insulare îngrijorate că vor fi forțate să plătească pentru livrări de gaze pe care nu le folosesc, din moment ce nu sunt conectate la facilitățile de stocare ale altor state.