Dan Petrescu, înaintea meciului cu CSKA Sofia: Va fi greu în condițiile actuale
Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a susținut o conferință de presă în care a prefațat meciul pe care campioana României îl va dispuita joi seara cu CSKA Sofia.
„Din păcate, campania noastră de transferuri nu a fost ca a celor de la CSKA Sofia, care au luat nouă fotbaliști. Lotul nostru e subțire acum. Va fi greu, în condițiile actuale, să ajungem mai departe de grupe.
Am văzut șapte meciuri ale lui CSKA Sofia. Mi-a plăcut. Cred că au șanse bune să se califice din grupe. Au venit jucători de la Lille, Nancy, Watford. Favorite la calificare? Nu-i știu pe Young Boys, nu i-am văzut.
Roma e favorită, iar celelalte trei se bat pentru locul doi. Bulgaria, din păcate, ne-a luat-o înainte. Are două echipe în grupele Europa League. Nu știu când România va avea iar două echipe, știm situația de la noi”, a declarat antrenorul CFR-ului, într-o conferință de presă.
Autoritățile din Bulgaria au permis, ca la partida de joi seara, arena ”Vasil Levski” din Sofia să fie ocupată de spectatori în proporție de 30% din capacitatea sa, ceea ce înseamnă circa 12.000 de suporteri.
„Mi-aș fi dorit ca și noi să avem fani acasă. Nu mi se pare corect că ei vor avea suporteri, dar noi nu”, a declarat Petrescu.
Ultimul transfer al ardelenilor, William Soares Da Silva, nu a fost trecut pe lista UEFA. Partida CSKA Sofia – CFR Cluj, din prima etapă a Grupei A din Liga Europa se va disputa joi, de la ora 19:55. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Look Sport Plus și Telekom Sport 1.