17:19 • Internațional
Rubla devine moneda orașului Herson
După cum transmite news.ro, în orașul Herson din sudul Ucrainei, Rusia și-a instalat marți o nouă administrație locală. Acest lucru s-a întâmplat de îndată ce forțele ruse au preluat controlul asupra clădirii primăriei și consiliului orașului Herson.
Înlocuirea vechii administrații s-a făcut cu ajutorul forțelor armate care au impus o nouă conducere a orașului. Și, pentru că rușii susțin că au preluat controlul, în următoarele luni se schimbă și banii.
Rubla rusească va fi introdusă chiar de la 1 mai în locul grivnei ucraineane, dar va mai dura până se vor putea face tranzacții. Așa că, o vreme, vor fi în circulație și rubla și grivna. Vicepreședintele Administrației Civil-Militare din regiune, Kirill Stremousov, a declarat agenției de presă RIA-Novosti că perioada de tranziție va dura până la patru luni în care vor fi în circulație atât rubla rusă, cât și grivna ucraineană.
Herson este primul oraș cucerit de ruși și tot primul care își va schimba moneda.