Italienii renunță la permisul sanitar Covid-19
Italienii nu vor mai avea nevoie de permis sanitar, începând de la 1 mai. Cetățenii vor putea renunţa la masca de protecţie în baruri, restaurante şi la birou.
Italienii vor fi însă obligați să poarte masca în mijloacele de transport în comun şi la cinematograf încă o lună și jumătate.
Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, a semnat joi seară un decret prin care se ridică obligativitatea purtării măştii sanitare în cluburi de noapte, baruri şi restaurante ori în supermarketuri, precum şi la majoritatea locurilor de muncă, unde purtarea acesteia rămâne însă „foarte recomandată”.
Masca de protecţie continuă să fie obligatorie până pe 15 iunie în transportul în comun, la toate tipurile de spectacole – cinema, teatru, muzică – precum şi cazul activităţilor sportive desfăşurate la interior. Purtarea măştii rămâne obligatorie pentru angajaţii sau vizitatorii din unităţile sanitare sau centrele pentru persoane vârstnice şi în şcoli, până la vacanţa de vară, scrie Agerpres.
De asemenea, certificatul sanitar, fie în urma unui test negativ, fie a vaccinării, nu va mai fi obligatoriu de la 1 mai, în marea majoritate a cazurilor.
Obligaţia de vaccinare rămâne în vigoare doar pentru personalul sanitar, până pe 31 decembrie.
Italia, care a ridicat obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber la jumătatea lunii februarie, a plătit un greu tribut COVID-19, cu peste 163.000 de decese de la începutul pandemiei.
Peninsula este, în acelaşi timp, una dintre puţinele ţări mari din UE care nu a ridicat în totalitate restricţiile asociate COVID-19.