Ultimul mesaj al femeii din Timișoara care s-a aruncat cu copiii de pe bloc
Iulia, tânăra din Timișoara, care a șocat toată lumea, după ce s-a sinucis, aruncându-se cu copiii în brațe de pe un bloc de zece etaje, a scris un mesaj înainte să moară.
Ultimul mesaj postat pe Facebook de femeia care s-a aruncat de pe bloc împreună cu cei doi copii nu ar fi prevestit moartea care a urmat. Iulia a scris despre copiii săi. „Când educi mintea unui copil, nu uita să-i educi și inima”, a scris Iulia pe pagina de Facebook.
Femeia de 33 de ani care a sărit marți, 3 mai, împreună cu cei doi copii ai ei, un băiețel și o fetiță, de 3 și 6 ani, de pe un bloc de 10 etaje din Timișoara, era de profesie psiholog. Era divorțată de tatăl copiilor, dar se împăcase cu el recent și urmau să se recăsătorească. Cei doi au avut o relație de 15 ani.
Poliţia Timiş a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul femeii de 33 de ani care s-a aruncat de la etaj cu cei doi copii în Timişoara.
Iniţial, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe bulevardul Dâmboviţa au fost găsite trei persoane în stare de inconştienţă.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie de 33 de ani s-ar fi aruncat de pe un bloc cu 10 etaje împreună cu cei doi copii (o fetiţă de şase ani şi un băieţel de trei ani). Cele trei persoane au decedat, a transmis Poliţia Timiş.
Fosta soacră crede că Iulia a fost împinsă de pe bloc
Fosta soacră a Iuliei, Elizabeta Darotz, a declarat, la Acces Direct, că după ce s-a despărțit de fiul ei, Iulia a început o relație cu un alt bărbat, Marcel. La scurt timp însă, când fostul partener de viață s-a întors în România din Austria, femeia a hotărât să se recăsătorească cu el, pentru ca cei doi copii să crească într-o familie în adevăratul sens al cuvântului. Fosta soacra Iuliei nu știe dacă aceasta și Marcel s-au despărțit, însă este convinsă că bărbatul ar fi amenințat-o după ce a luat decizia de a se întoarce la fostul soț.
„Ea s-a despărțit de fiul meu și și-a făcut o altă relație. Era în cealaltă relație, dar a venit fiul meu acasă și au hotărât că pentru binele copiilor să crească copiii împreună. Nu știu dacă a renunțat la iubit, dar au vorbit la telefon. Cred că a amenințat-o când i-a spus că se va căsători. L-a rugat pe Alex să nu plece înapoi, iar el i-a spus că nu poată să rămână, că are serviciu. Ea i-a spus că are nevoie de cineva să o apere. Îi era teamă de ceva”, a povesit Elizabeta Darotz.
Marți dimineață, Iulia și-a dus cei doi copii la grădiniță sau cel puțin asta a fost intenția ei inițială. A ajuns cu mașina în fața unității de învățământ, însă nu și-a lăsat copiii, ci a demarat în trombă. Câteva momente mai târziu, ea a decis să se arunce de la etajul 10 al unui bloc din apropierea grădiniței, cu copiii în brațe.
Fosta soacra a femeii crede că aceasta ar fi primit un apel de amenințare și s-a speriat. Elizabeta Darotz a vorbit la telefon cu Marcel, care i-a recunoscut că el și Iulia au discutat cu o zi înainte de tragedie. De asemenea, fosta soacra Iuliei spune că aceasta i-a dezvăluit că era terorizată de iubitul ei, care o amenința că-i ia copiii dacă se împacă cu fostul soț.
„Asta vreau să aflu și eu, doar bănuim.. Eu am vorbit cu Marcel, să-mi dea explicații. El e plecat la Deva. Era foarte calm. Nu recunoaște că a amenințat-o, dar a spus că a vorbit cu o seară în urmă cu ea, luni, și că și-au spus că vor să se împace și a întrebat Iulia dacă mai e valabil să se mute în casă.
Aici îmi dă cu semnul întrebării. Marcel spunea că vor să se împace. I-am cerut explicații. Am zis că pentru mine este un criminal, i-am spus că mi-a omorat nepotii. Așa mi-a povestit ea în ultima lună. A venit la mine și mi-a mai zis că vrea să vină înapoi la noi în familie și că vrea să fie bine cu toată lumea și că Marcel o amenință că îi ia copilul. Eu cred că cu ceva a amenințat-o pentru că în perioada de acasa pana la gradiniță s-a întâmplat ceva, tocmai pentru că nu a mai lăsat nici copiii la grădiniță. Ea nu ar fi făcut așa ceva. Ea a pornit la grădiniță, nicidecum să se omoare. A fost împinsă de altcineva ”, a declarat fosta soacră a Iuliei.