Adrian Năstase, ironic: „Klaus Iohannis dădea meditații de nu știe cine a semnat din partea României tratatul cu Germania”
Vizita președintelui Germaniei, Franz Steinmeier (foto stânga), în România, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la semnarea tratatului dintre cele două țări, a fost prilej de ironii din partea fostului premier Adrian Năstase. În calitate de ministru de Externe, acesta a semnat documentul pentru partea română.
„Îmi aduc aminte, cu nostalgie, de momentul semnării acelui tratat, la 21 aprilie 1992. Hans-Dietrich Genscher, o legendă a diplomației germane și europene, a fost cel care a semnat cu mine acel document important, într-un moment esențial al transformărilor din Europa. L-am cunoscut în epoca sa de glorie și am avut o strânsă legătură. A avut un rol important în reunificarea Germaniei și în reconfigurarea zonelor de influență în Europa, după încheierea Războiului Rece.
Pentru România, semnarea acelui tratat a avut o semnificație politică deosebită, în condițiile în care crearea Grupului Visegrad părea să lase țara noastră într-o zonă de no man’s land, între Occident și fostele republici sovietice”, a postat Adrian Năstase.
Acesta susține că își amintește bine atât vizita președintelui german la București cât și de ceremonia în cadrul căreia au semnat, împreună, acel tratat.
„În perioada aceea, Klaus Iohannis, bănuiesc, dădea meditații la fizică, de aceea nu știe cine a semnat tratatul respectiv din partea României”, a ironizat Năstase faptul că numele său nu a fost pomenit în cadrul evenimentului de celebrare a celor 30 de ani, desfășurat la Cotroceni.