De frunza frăsinelului

Aşa am zis şi mi-am propus să stau, să umblu, să vegetez eu, ieri. De frunza frăsinelului. Să nu fac nimic, dar nimic, nimic… Pice şi cerul, dacă vrea, scufundă-se şi lumea, întâmplă-se ce s-o întâmpla! Io, din frunza frăsinelului nu ies! Zac în pat, cu ochii pironiţi în tavan, fără televizor, fără net, fără muzică, fără scris, fără gânduri, fără vorbit, fără comunicare de vreun fel, cu oricine din lume. Şi, clar, fără să fac vreo treabă. Zac şi atât!

Aşa, ca-n romane, când vreun personaj, nu că e lovit de streche, dar a dat depresia iama prin rărunchii lui. Păi, la ce vreme închisă e afară (unde sunt eu), deşi e, uite, florar cu acte în regulă, cum să nu te-apuce amocul?… Gata! Am zis: de frunza frăsinelului o fredonez pe aci… Şi, spre conformitate, m-am întins pe pat, relaxată, destinsă, fără nicio bătaie de cap. Ca la Vama Veche, pe nisipul cu nudişti. Un fir de praf îmi pocneşte raza vizuală. Dă-l în mă-sa! Mâine. Mai târziu îl şterg. Astăzi, acum, stau de frunza frăsinelului. Şi, dacă tot stau, un gând hai-hui – ce să fac, gândurile n-am putut să le pun la umbra frăsinelului, ca pe mine, bate, cioc, cioc, în uşa minţii mele: vacanţa! Vine! Să facem bagajul. Păi, să-l facem. Ce-are-a face că vine abia peste o lună? Şi că, până atunci, mai desfac şi mai fac bagajul de vreun milion de ori? Asta, cu bagajul merge şi se potriveşte cu frunza frăsinelului. Nu se numeşte că muncesc. Aşa că, da, scot de prin dulapuri şi vâr în cel mai mare troler din casă costume de baie, tricouri, pantaloni scurţi, rochiţe de plajă, şepci, ochelari, şi pe naiba, cum ar veni… Ale mele ş-ale soţului. Că, or’ş’cât, nu pot să-l las nici pe el cu lucrurile pentru vacanţă nebăgate la valiză. Ba, ca să nu întârzii la aerosoli, pregătesc şi geanta de plajă: cu prosoape, loţiuni, papuci… M-am ţicnit, oare? Şi, după aşa bravură, îmi dau seama că, tot scotocind prin dulapuri, am cam făcut prăpăd pe rafturi. Să aşez astea, lucrurile rămase, neluate în vacanţă, la loc. Căci, asta, serios, nu e treabă obositoare. Tot de frunza frăsinelului se numeşte că o frăsui pe aici. Aranjez dulapurile de sus până jos. Îmi aduc aminte de praful de mai adineauri. Hai, să-l anihilăm şi p-ăla. Că nu-i frumos să fie bagajul făcut pentru vacanţă şi praful, nu-i aşa, până-n grindă. Bine. Hai să bag repede şi aspiratorul, apoi. Că nu-i operaţie pe creier. Dacă tot l-am băgat, să iau toate camerele la rând. Că nu se poate spune că ies din frunza frăsinelului. Hai şi la bucătărie şi la baie, să rostuim şi să împrospătăm niţel pe acolo. Doar nu e vreo mare filozofie. Nu că e babilonie, dar o aranjare rapidă nu strică! Tot de frunza frăsinelului se cheamă că stau. Îmi dau seama că brazii din curte au, taman cum trebuie pentru sirop, mugurii crescuţi. Nu, că nu mai fac niciun sirop. Am zis că stau de frunza frăsinelului. Dar parcă, de când bântui pe aici, mă încearcă o tuse. Hai să adun vreo câteva verzituri de-astea. Că n-o fi foc în ziua de stat de frunza frăsinelului. Am mai spălat nişte vase, am mai frecat nişte oale, am mai aranjat şi la bucătărie nişte dulapuri, am pus, evident, siropul de brad la fiert. Aseară, la o oră târzie, mi-am dat seama că frunza frăsinelului meu s-a cam fâlfâit, ofilit, scuturat, picat pe alee şi trebuie s-o mătur şi pe aia. Aşa că, vin şi zic: cu frunza frăsinelului, io nu mai încerc! Data viitoare, poate chiar azi, dacă-mi vine, trec la frunza de mentă. O ferfeniţesc – că nu puteam să zic frec – pe asta, până când se duce buhul… asta… mirosul până departe, unde plec în vacanţa de vară, anul ăsta. Şi v-aş sfătui şi pe voi, ca o păţită ce sunt, să nu vă încredeţi în frăsinelul ăsta şi-n frunza lui. E de tot râsul, pe cuvânt… Nu-i bun de nimic. Minte ca… Nu mai zic. Deci şi carevasăzică, fără frunză de frăsinel!