Universitatea „Spiru Haret” refuză să spună public ce cursuri a urmat Bogdan Licu
Bogdan Licu a fost solicitat să ofere explicaţii publice în legătură cu studiile şi licenţa pierdută de la Spiru Haret, însă acesta a refuzat să răspundă. În schimb, prim-adjunctul procurorului general se laudă cu faptul că este licențiat și că a promovat facultatea. Universitatea particulară refuză însă să spună public ce cursuri a urmat Bogdan Licu.
„Spiru Haret” spune că, potrivit normelor sale interne, „verificarea unei persoane” şi „furnizarea de informaţii se face doar la solicitarea organelor judiciare/ judecătoreşti”.
Universitatea face trimitere şi la CV-ul lui Bogdan Licu de pe site-ul Ministerului Public susţinând că informaţiile privind studiile acestuia există la instituţiile la care acesta a fost încadrat, instituţii care „cu certitudine” i-au verificat „parcursul academic” la admiterea în magistratură.
Numai că, potrivit CSM, şi modul cum a intrat Bogdan Licu în magistratură, examenele şi rezultatele acestora sunt „confidenţiale”, scrie Mediafax.
Într-un răspuns oferit în baza legii 544/2001, Universitatea particulară „Spiru Haret” se foloseşte de Regulamentul european privind GDPR şi refuză să spună public dacă Bogdan Licu, actualul adjunct al procurorului general al PÎCCJ, votat de Camera Deputaţilor pentru a deveni judecător CCR, a urmat cursurile Facultăţii de Drept ale Universităţii Spiru Haret, ce formă de învăţământ a urmat acesta, dacă este absolvent şi dacă Universitatea „Spiru Haret” i-a eliberat cumva lui Licu în data de 3 octombrie 1996, o diplomă de licenţă cu seria N, nr. 028983/1983 pe care acesta şi-a anunţat-o pierdută.
Printr-un anunţ cu numărul 41.629 publicat în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, nr.404, pe 23 noiembrie 2009 – la capitolul „Pierderi de acte”, Bogdan Licu, vicepreşedinte CSM la acea vreme, „aduce la cunoştinţă pierderea diplomei de licenţă seria N nr.028983/1983, eliberată la 3 octombrie 1996 de Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, Facultatea de Drept, promoţia 1995””.
Seria şi numărul diplomei de licenţă în drept pe care Bogdan Licu susţine că o avea de la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, Facultatea de Drept, coincide cu seria şi numărul diplomei de licenţă în drept care fusese obţinută de de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, act pe care şi-l legalizase în copie certificată cu 3 ani mai devreme, pe 12 septembrie 2006, la Biroul Notarului Public Dan Simona Cristina din sectorul 2.
Datele diplomei de licenţă în drept a lui Bogdan Licu apărute în presă arată că acesta a obţinut în 1996 media generală la licenţă de 7,54, în examenele de la Babeş Bolyai Licu fiind notat cu 5 la proba de Drept Penal, cu 6 la proba pe Drept Civil şi cu 10 pe Dreptul Muncii, media generală de promovare a anilor de studii la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, Facultatea de Drept fiind de 7,08.
Anunţul pierderii licenţei diplomei de licenţă de la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, Facultatea de Drept a fost dat de Bogdan Licu în perioada scandalului Spiru Haret, după ce Guvernul României a dat Ordonanţa de Urgenţă prin care a desfiinţat învăţământul la distanţă de la „Spiru Haret” şi a cerut absolvenţilor de Drept ai universităţii particulare să-şi completeze studiile.
Universitatea „Spiru Haret” susţine că, potrivit normelor sale interne, „verificarea unei persoane sub aspectul unei eventuale apartenenţe la comunitatea academică, respectiv furnizarea de informaţii, se face doar la solicitarea organelor judiciare/ judecătoreşti competente ( într-un cadru procesual legal)”.
Mai mult, în acelaşi răspuns semnat de rector, Universitatea „Spiru Haret” face trimitere la CV-ul lui Bogdan Licu de pe site-ul Ministerului Public şi susţine următoarele: „în măsura în care apreciaţi că informaţiile publice, disponibile în mediul online pe pagina de web a Ministerului Public, valorificate deja de mass media, nu sunt suficiente pentru a satisface interesul cititorilor dvs, puteţi folosi instrumentele consacrate de dispoziţiile legii 544/2001 în raport cu instituţia/instituţiile la care persoana nominalizată este/a fost încadrată, instituţii care, cu certitudine, au verificat parcursul academic al candidatului la admiterea în magistratură/ la ocuparea unei funcţii din cele enumerate în CV-ul profesional sau vă puteţi adresa direct persoanei vizate”.
Bogdan Licu a fost solicitat să ofere explicaţii publice în legătură cu studiile şi licenţa pierdută de la Spiru Haret, însă acesta a refuzat.
Răspunsul Universităţii particulare „Spiru Haret” are parafa actualului rector Aurelian A. Bondrea, fiul lui Aurelian Gh. Bondrea, implicat în trecut în scandalul cunoscut drept „fabrica de diplome Spiru Haret”.
Ieri şi Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat să comunice public examenele pe care le-a dat Bogdan Licu pentru intrarea în magistratură.
Refuzurile instituţiilor de a pune la dispoziţia publicului datele privindu-l pe Bogdan Licu contrastează chiar cu îndemnul acestuia făcut în cadrul audierii din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, prin care a solicitat să fie cerute datele privind examenele sale.
La propunerea PSD, Bogdan Licu a fost votat pe 3 mai 2022 de către parlamentarii PSD, PNL şi UDMR din Camera Deputaţilor pentru a fi numit judecător CCR, numirea sa – din cauza controverselor – fiind contestată de USR la Curtea Constituţională.