Selly a dat în judecată România TV și cere 100.000 de euro daune
Vloggerul Selly a dat în judecată România TV și spune că a cerut daune de 100.000 de euro pentru că i-a aduc „prejudicii de imagine”.
Andrei Șelaru a deschis la Tribunalul București un proces împotriva postului de televiziune România TV după ce aceștia au publicat o serie de materiale și burtiere cu informații neverificate.
Selly a declarat pentru Paginademedia.ro că daunele cerute în chemarea în judecată se ridică la 100.000 de euro.
„După farsa cu accidentul, cei de la România TV au pornit o campanie de linșaj mediatic la adresa mea. Le cer 100.000 de euro daune morale, pentru afectarea imagini mele, pentru impactarea reputației”, a declarat Selly pentru Paginademedia.ro
În afară de cei 100.000 de euro, Selly cere ca România TV să difuzeze, pe cheltuiala lor, hotărârea definitivă, în termen de cinci zile de la emitere și plata cheltuielilor de judecată.
Vloggerul spune că este vorba de un prejudiciu moral și nu material.