Borbely vrea să dea lecții Europei cu experții în dezvoltare durabilă: 2.000 de specialiști, până în 2026
Laszlo Borbely, consilier de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, o prezență obișnuită pentru guvernările din România de ani buni, se laudă cu o premieră inedită nu doar pentru țara noastră, ci și pentru Europa: meseria de expert în dezvoltare rurală. Iar obiectivele sunt mai mult decât ambițioase: 2.000 de experți până în 2026.
Fostul ministru al Mediului spune că deși România are cea mai mare rată de ocupare a forţei de muncă din Uniunea Europeană (21,4%), faptul că nu nu există specialist constituie o mare problemă.
„Noi, în România, la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă avem o nouă meserie – expert în dezvoltare durabilă – şi suntem primii din Europa care avem o asemenea meserie, din câte am aflat. O să avem 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă până în 2026, primii 150 îi educăm acum printr-un curs post universitar în administraţia publică şi nu numai, expert în dezvoltare durabilă în diferite domenii. Haideţi să punem mână de la mână şi să avem experţi în dezvoltare durabilă pe linia agriculturii”, a declarat Borbely, la Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.
El a vorbit și despre strategia de dezvoltare durabilă a departamentului şi despre cele 17 obiective „de care ar trebui să ţinem cont”, iar cel puţin cinci dintre ele sunt în legătură directă cu agricultura şi cu dezvoltarea agriculturii.
„Obiectivul 2 este clar: fără foamete, obiectivul 9, care înseamnă cercetare-inovare, obiectivul 11 – comunităţi durabile, obiectivul 12 – producţie şi consum durabil şi obiectivul 15 – biodiversitatea, dar menţionez şi 14 cu viaţa acvatică. Ce înseamnă acest lucru? Fără agricultură nicio ţară nu este prosperă. Dacă ne uităm la cifre, în 2011 din PIB am avut 6,5% agricultură, în 2020 – 3,5%, o rată de creştere mai mică decât restul economiei, avem încă o problemă la schimbări climatice (…) În 2005 -2006, 2010 – 2011 am avut acele inundaţii dezastruoase, de câţiva ani avem secetă, avem îngheţ, cum răspundem la aceste lucruri?”, a mai spus Lazlo Borbely. .
Nu în ultimul rând, el a făcut referire și la mentalitatea societăţii, adică cum putem avea acea masă critică în societate care să gândească” puţin altfel”. „Avem nevoie de o altă mentalitate în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, risipa, deşeurile, iar pentru acest lucru este nevoie de tineri”, a precizat Laszlo Borbely.
Clubul Fermierilor Români a organizat marţi Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, primul program major european care îşi propune să adreseze în mod creativ nevoia de a creşte atractivitatea pentru agricultură a noii generaţii.