14:43, 06.02.2025 • Justitie
Incendiu la una dintre cele mai cunoscute crame din țară. Focul a fost pus intenționat
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/05/vita-de-vie-crama-Ceptura.jpg)
Un incendiu a izbucnit la o cramă din comuna prahoveană Ceptura. Conform polițiștilor, incidentul a fost provocat intenţionat de un bărbat de 28 de ani, ce a fost deja reţinut.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii au stabilit drept cauză a incendiului „folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera evenimentul”.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 28 de ani din comună, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
În urma probatoriului administrat, faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca el să fie prezentat unităţii de Parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere.