DNA: Primarul în funcție al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj în campania electorală
Primarul în funcție al Brașovului, George Scripcaru, a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA, fiind acuzat de șantaj în timpul campaniei electorale.
Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov, Scripcaru l-ar fi amenințat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajații firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparținând Regiei de transport Brașov, că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor spoturi.
Firma respectivă semnase un contract de locațiune cu Regia de transport Brașov (RATBV S.A) pentru spațiul din interiorul autobuzelor și, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi electorale pentru care încheiase contracte de promovare electorală.
„În perioada 6-12 august 2020, același inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale și să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deținute de firmă, realizările primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive”, se arată într-un comunicat al DNA.
Atât George Scripcaru cât și George Mihai Cornea au fost puși sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
George Scripcaru a pierdut alegerile locale în municipiul Braşov, în faţa contracandidatului său Allen Coliban, de la Alianţa USR PLUS.