„Nu pot accepta anularea unui vot cu atâtea semnificații”: Eugen Tomac cere explicații de la organizatorul Eurovision
Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, a anunțat că va solicita explicații Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU) în legătură cu acuzațiile apărute după finala concursului Eurovision de sâmbătă seară.
În replică, TVR a acuzat organizatorul Eurovision că a schimbat fără explicații votul juriului din România. Juriul a dat punctaj maxim Republicii Moldova, dar punctele au ajuns în cele din urmă la Ucraina.
Tomac, reacție în scandalul izbucnit la Eurovision
Tomac e cu atât mai revoltat de faptul că punctele nu au ajuns la moldoveni, așa cum a decis juriul român, cu cât piesa celor de la Zdob și Zdub reflecta relația unică dintre România și Republica Moldova.
„Uniunii Europene de Radio şi Televiziune are de oferit explicații extrem de serioase și voi solicita oficial acestei instituții lămuriri pentru că, în asemenea situații, transparența și respectarea regulilor sunt sacre.
Am fost uimit să constat aseară că juriul nostru nu acordase niciun punct pentru o piesă din R. Moldova cu un mesaj direct și clar, prin care este scoasă în evidență relația unică dintre statele noastre, fiind români de o parte și alta a Prutului.
În contextul actual, al provocărilor din regiune, punctajul României nu poate fi anulat sub pretextul unor probleme “tehnice”. Așteptăm cu interes explicații cât mai detaliate și credibile. Nu contest victoria câștigătorului final, bravo lor, dar nu pot accepta sub nicio formă ca o entitate europeană să anuleze un vot care are mai multe semnificații, nu doar una ce ține de divertisment, cu atât mai mult cu cât această ediție este urmărită de peste 500 milioane de cetățenii din întreaga lume”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.